Politică

Boc le-a promis clujenilor în 2020 că dacă îl votează vor avea centură, tren metropolitan sau metrou. Ce minciuni mai spune Boc în 2024

Într-un material video electoral din 2020, primarul Emil Boc îi îndemna pe clujeni să îl voteze și să voteze PNL pentru funcțiile de consilieri locali sau județeni, în acest fel contribuind la realizarea a patru proiecte de infrastructură menite se decongestioneze traficul din zona metropolitană: centură metropolitană, tren metropolitan, metrou și conectarea la Autostrada Transilvania, scrie Ziar de Cluj.

Dacă vă sună cunoscut, e pentru că și în această campanie electorală tot aceste proiecte le promite Emil Boc. Clujenii l-au votat, și pe el, și pe Tișe și PNL, dar, ce să vezi, nici măcar unul din cele patru proiecte nu a fost implementat. De fapt, în afara de așa zisa legătură a Clujului cu Autostrada, proiect derulat de Guvern și în care Primăria nu are nicio implicare, deci niciun merit, niciunul din celelalte proiecte nu au fost nici măcar începute.

Dar să vedem ce declara Boc în 2020:

„Pentru a realiza aceste proiecte avem nevoie de sprijinul dumneavoastră. Sprijinul dumneavoastră constă în aceea ca în 27 septembrie să mergeți la vot. Vă invităm să susțineți echipele Partidului Național Liberal pentru funcțiile de primari de consilieri locali, de consilieri județeni și pe Alin Tișe la funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj. Cu acest sprijin politic, împreună cu Guvernul României putem realiza aceste proiecte. Nu sunt povești, ele sunt în derulare. Dovada că se poate stă că nu de mult am reușit scoaterea traficului greu din Cluj-Napoca. Amintiți-vă de autostrada transilvania, cei 52 de km, amintiți-vă de centura Vâlcele-Apahida, cei 28 de kilometri. Trebuie să trecem la nivelul următor pentru a dezvolta Clujul metropolitan. Puteți să ne ajutați ca aceste lucruri care sunt în derulare să fie terminate cât mai repede. De aceea pe 27 septembrie votați PNL”, le transmitea Boc clujenilor.

Boc îi asigura pe clujeni că aceste proiecte nu sunt povești, că ele chiar se află în derulare, doar că patru ani mai târziu abia au reușit să finalizeze licitația pentru un tronson al Centurii metropolitane de doar 2 kilometri. Cât despre metrou, proiectul este mult întârziat. Tișe s-a grăbit acum două zile să semneze în regim de urgență autorizația de construcție, chiar dacă nu toate documentațiile pentru metrou sunt finalizate. Dar trebuie să pară că au înaintat aceste proiecte mai mult decât realizarea unor studii, altfel ce o să le mai promită Boc clujenilor?

De altfel, Boc este mai implicat ca niciodată în această campanie electorală. Faptul că se pozează de trei ori într-o săptămână cu autobuzele CTP, denotă oare o oarecare disperare? Să fie criticile clujenilor mai aprige în acest an?

Boc le-a promis că marile proiecte de infrastructură se vor realiza mult mai repede dacă votează PNL. Doar că asta nu s-a întâmplat. Iar clujenii deja încep să se uite cu invidie la proiectele derulate de Bolojan la Oradea și se întreabă de ce acolo se poate, iar Clujul după 20 de ani de când e Boc primar încă nu are o centură metropolitană.

Patru ani mai târziu. Boc le cere clujenilor votul pentru un nou mandat, spune el că nu a putut să îi părăsească pe clujeni deși i s-au oferit alte funcții, iar proiectele pe care mizează sunt Centura metropolitană și metroul. La fel ca în 2020. Trebuie să fim corecți și să recunoaștem că în patru ani măcar s-au făcut studiile, chiar dacă nu au demarat lucrările la niciun proiect. Dacă acesta este ritmul, oare peste patru ani în ce stadiu se vor afla aceste proiecte?

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button