Economie

Taxa PSD pe cifra de afaceri, un mit. Ciolacu a îmbogățit băncile

Pachetul de măsuri fiscale din zona financiar-contabilă asumat de Guvernul Marcel Ciolacu Guvernul condus de Marcel Ciolacu, incluzând taxa pe cifra de afaceri a băncilor, nu a afectat performanța acestora.

Datele aferente primului trimestru din 2024 arată că instituțiile amintite au înregistrat creșteri raportate la aceeași perioadă din 2023, în contextul în care anul trecut a fost unul record pentru acest sector.

Anul trecut, profiturile pentru majoritatea băncilor au crescut cu procente cuprinse între 14 şi 50%, iar cel al sistemului bancar românesc a urcat la un nou maxim istoric, de aproape 14 miliarde de lei, mai mare cu 35% faţă de 2022, conform datelor transmise de Banca Națională a României (BNR).

În primul trimestru din acest an, băncile au raportat profituri în creștere, infirmând astfel declarațiile reprezentanților sistemului bancar și temerile privind posibile efecte negative. Aceștia au susținut că taxa de 2% pe cifra de afaceri a băncilor (valoare care se va păstra în 2025 și se va reduce la 1% începând din 2026) va avea un impact semnificativ asupra băncilor mici şi medii, cu potenţial efect negative asupra creditării pe termen mediu.

O astfel de poziție a fost exprimată public de Daniela Iliescu, membru în Consiliul de Administrație al Patria Bank. Aceasta a solicitat reducerea la 1% a taxei pentru instituțiile cu o cotă de piață de sub 1%, segment în care se află și Patria Bank. Rezultatele financiare înregistrate de Patria Bank la 31 martie 2024 arată însă un profit net de 8 milioane lei aferent primelor trei luni ale anului în curs, reprezentând o creștere cu 171% față de aceeași perioadă a anului precedent.

„Rezultatul încorporează noua taxă pe cifra de afaceri, de 2%, aplicabilă instituțiilor de credit începând cu anul 2024”, au precizat reprezentanții băncii. Mai mult, potrivit datelor furnizate de oficialii instituției, vânzările de credite au crescut în primul trimestru al lui 2024 cu 48% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Banca Transilvania, cea mai mare instituţie de credit din România raportat la activele gestionate, a realizat în primele luni ale acestui an o treime din profitul net bugetat pentru 2024, adică un rezultat net de 913 mil. lei la nivel individual, în urcare cu 35% faţă de aceeaşi perioadă din 2023. Banca arată că a acordat aproape 74.000 de credite noi în primul trimestru din acest an, cu 26% peste nivelul de anul trecut, în valoare de 5,2 miliarde de lei.

Și BCR anunță un volum mai mare de afaceri cu clienții, și un profit net de 620 milioane de lei în trimestrul 1 din 2024, în creștere cu 10.1% față de 563 milioane de lei din perioada similară din 2023. De asemenea, portofoliul total de credite nete acordate clienților de Banca Comercială Română (Grupul BCR) a crescut cu 7% an pe an, iar avansului stocului de credite acordate microîntreprinderilor este de 54% an pe an.

De asemenea, Alpha Bank România a anunțat o performanță istorică în primul trimestru din 2024 în ceea ce privește acordarea de noi credite ipotecare, cu o creștere de 61% față de perioada comparabilă din 2023, și un profit net de 16 milioane de euro.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button