Politică
Protest al angajaților dați afară de ministrul dezvoltării: „să dea examen”
Ministrul dezvoltării, Ion Ștefan, are o armată de oameni în subordine: peste 1000. Acesta și-a propus să reducă numărul de angajați cu 25%.
Astfel că cei aduși politic pe funcții de conducere au primit notificare că sunt ultimele lor zile. Sunt doar o mică parte din oamenii PSD plasați în toate instituțiile pe funcții de conducere, adică șefi. Sunt funcții cu numiri politice, știi că ești șef cât timp cel care te-a pus acolo este la putere.
Acum PSD nu este la putere, cel puțin nu pe față și mai vedem până la alegerile parlamentare din toamnă.
Cei care au fost somați au protestat: că au copii acasă, dar Ion Ștefan a fost foarte clar și intrasigent: să se prezinte la examen, așa cum spune legea.