SocialȘtirile 60m.RO

MAI avertizează împotriva campaniilor de dezinformare

Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne, a declarat luni, că informațiile apărute în mediul online împotriva informațiilor oficiale despre coronavirus, fac parte dintr-o campanie finanțată de dezinformare.

„Războiul informatic, dacă vreţi, are mai multe scopuri sau mai multe substraturi. Unul dintre ele este şi acesta al destabilizării, al neîncrederii, al haosului, al contestării autorităţilor. Pentru că, dacă vedem pădurea dincolo de copaci, dacă îmi permiteţi această metaforă, este evident că o stare de neîncredere, o lipsă a autorităţii statului, a încrederii în sistemul sanitar, în autorităţi, toate acestea duc spre o destabilizare economică. Cei care au aceste interese, pe varianta de a destabiliza, fie că sunt site-uri fantomă care au în spate anumite cercuri de interese economice, anumite persoane care le deţin şi care de fapt nu există, care rostogolesc anumite ştiri, anumiţi specialişti în ale informaticii care rostogolesc ştirile, care ştiu să capaciteze cât mai mulţi urmăritori – toate acestea sunt, într-un fel, organizate, pentru că este evident faptul că sunt finanţate”, a spus Ministrul de Interne, fiind citat de agerpres.ro.

„Când observi pe Facebook mobilizări, resurse financiare, diferite acţiuni concertate, campanii în adevăratul sens al cuvântului, care au baza de plecare în alte state, poate chiar în state care nu agreează, să spunem, fie politica noastră europeană, fie politica de alianţe militare, atunci poţi să faci o radiografie corectă şi obiectivă cu privire la unele lucruri care sunt discutabile. De aici şi până la a crea prozelitism sau de a aduce într-o piaţă cât mai mulţi susţinători – care nu sunt de acuzat, sunt oameni convinşi de anumite poziţii, pentru că, dacă semnează doctor sau medic şi prezintă câteva date care pot fi false, omul de bună credinţă chiar crede că nu există coronavirus, chiar crede că vaccinul este dăunător sănătăţii, poate chiar un parlamentar crede, după ce a citit un expozeu al unui mare om de ştiinţă, care este fals, este un fake news, că termometrul te caută în buletin sau îţi ia copia ADN şi îţi face o clonă”, a adăugat Marcel Vela.

Întrebarea este: ce face Ministerul Afacerilor Interne dacă cunoaște aceste situații pentru a stopa organizațiile din spatele lor?

Back to top button