Antonio Andruşceac: Proiectul AUR care facilitează adopţiile a trecut de Parlament
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul AUR, iniţiat de Antonio Andruşceac, care modifică Legea adopţiilor. Iniţiativa urmează să ajungă acum la promulgare.
Peste 50.000 de copii trăiesc fără părinţi, aflaţi în sistemul de protecţie al statului, dar care au dreptul la un cămin şi la o familie. Din cauza birocraţiei şi a legilor tot mai neclare, anual, ajung să fie adoptaţi puţin peste o mie de copii. Şi asta pentru că numărul celor care sunt atestaţi ca adoptatori este foarte mic, comparativ cu numărul copiilor adoptabili.
Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei prevede că persoanele/familiile interesate să adopte trebuie să aibă reşedinţa în România şi să fi locuit fără întrerupere în ţară în ultimele şase luni anterioare depunerii cererii de atestare. La stabilirea continuităţii nu sunt considerate întreruperi absenţele temporare care nu depăşesc trei luni şi nici cele determinate de şederea pe teritoriul altui stat ca urmare a existenţei unor contracte de muncă impuse de derularea unor activităţi desfăşurate în interesul statului român, precum şi ca urmare a unor obligaţii internaţionale asumate de România.
Astfel, absenţele temporare ale cetăţenilor români aflaţi în cea din urmă situaţie, indiferent de durata lor, nu sunt considerate întreruperi ale termenului de şase luni anterior depunerii cererii de atestare.
Navigatorii în sectorul maritim, predominant transfrontalier, se află într-o situaţie similară cu cea a cetăţenilor români care participă la misiuni internaţionale, precum şi cea a cetăţenilor români care desfăşoară activităţi în afara ţării, în interesul statului român. A existat, aşadar, o discriminare a acestei categorii, care, din cauza misiunilor pe mare, nu au putut fi încadraţi apţi pentru adopţia unui copil.
Proiectul de lege iniţiat de AUR şi adoptat astăzi de Camera Deputaţilor elimină, aşadar, discriminarea acestei categorii sociale, a navigatorilor din sectorul maritim, care nu puteau fi încadraţi apţi pentru adopţia unui copil din cauza misiunilor specifice. În 2021, la Autoritatea Navală Română erau înregistraţi peste 50.000 de navigatori.
Antonio Andruşceac, deputat AUR, este iniţiator al proiectului legislativ.