Politică

Liberalii au votat comasarea alegerilor și unirea cu PSD cu două mâini: 58 de voturi pentru, 5 împotrivă, 2 abţineri

Liberalii au votat miercuri cu două mâini comasarea alegerilor şi listele comune cu PSD la europarlamentare, cu 58 de voturi pentru, 5 împotrivă, 2 abţineri.

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, le-a transmis colegilor, în şedinţa partidului, că decizia de comasare a alegerilor europarlamentare cu locale are ca motivaţie faptul că va putea să asigure o prezenţă cât mai mare la vot şi, în plus, va anula riscul creşterii curentelor extremiste.

Europarlamentarul Vasile Blaga a afirmat că soluţia la care s-a ajuns este singura acceptabilă din acest moment.

”Putem să discutăm cât dorim, ce ne-am propus poentru organizaţii, cu toate deciziile pe care le-am luat, rămân în vigoare”, a spus el. 

Gheorghe Falcă a spus la rândul lui că înntr-o negociere, întotdeauna trebuie găsit un compromis, ”care să ne duca în situatia în care extremismul să nu conteze în România”. 

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button