Politică
Lista de la supermarket: Produsele cumpărate de Ciolacu s-au scumpit cu 11%
Premierul Marcel Ciolacu posta în octombrie 2023 pe pagina sa de Facebook un videoclip în care arată bonul de cumpărături în valoare de 93 de lei.
Premierul a cumpărat atunci 350 de grame de salam, două doze de bere, 200 de grame de ceapă galbenă, aproape un kilogram de mere, puțin peste un kilogram de cartofi albi, castraveți, o salată verde, 10 ouă, 140 g de iaurt, 300 g de telemea de oaie, 500 g de pâine, un litru de ulei, o conservă de 200 g pateu și un kg de zahăr.
Jurnaliștii de la Turnul Sfatului au refăcut acum cumpărăturile premierului din octombrie, iar prețurile sunt mai mari cu peste 11%. În doar 4 luni s-au scumpit ceapa, ouăle, pâinea, telemeaua, dar s-au ieftinit uleiul și zahărul.