Politică

Primăria Sibiu a reparat gardul unei școli cu 80 de mii de euro. O lucrare mică pentru o șpagă mare

„O lucrare mică, dar importantă pentru siguranța elevilor, a fost finalizată la școala nr. 11 de pe str. Gorunului”, așa începe mesajul transmis presei de Primăria Sibiu privitor la lucrările de amenajare a gardului respectivei școli. Costul lucrării 400.000 de lei, adică 80.000 de euro.


A fost refăcută împrejmuirea pe cele două laturi: pe o latură de 73 m a fost înlocuit gardul din țeavă rectangulară, iar pe o porțiune de 60 de metri s-a refăcut împrejmuirea din zidărie, cu o înălțime de 2,14 m. Investiția a fost de 400.000 de lei.

Cine este constructorul ales de Primăria Sibiu

SIBIU INDEPENDENT a cerut Primăriei Sibiu să comunice și firma care a executat lucrările. Este vorba de STARCLOUD DESIGN STUDIO SRL, iar lucrarea a fost gata în 3 luni de la contractare, conform Primăriei Sibiu.

Firma Starcloud Design Studio Srl este din Cisnădie și figura în bilanțul anual pe anul 2022 cu o cifră de afaceri de 459.871 lei și un anagajat. Lucrarea primită de la Primăria Sibiu în 2023 a valorat aproape cât toată cifra de afaceri a firmei pe anul anterior.

Fotografie realizată de Google Street View în septembrie 2023 în care se vede desfășurarea lucrărilor la gardul școlii

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button