Avocatul Piperea: Se anunță grevă fiscală pe motiv de limitare/interzicere plăți şi încasări în numerar şi protest în Piaţa Victoriei, pe 11 noiembrie
„Se anunță grevă fiscală, pe motiv de limitare/interzicere plăți & încasări în numerar. De asemenea, se anunță un protest în Piața Victoriei, în data de 11.11.2023, pe aceeași temă. În sfârșit, lumea se mișcă. Sper ca “patriotismul ecoNIMIC” să le iasă pe nas guvernanților, mai devreme decât Ziua Națională”, scrie, pe Facebook, avocatul Gheorghe Piperea.
„Mai toate mizeriile totalitare neo-marxiste din ultima vreme, inclusiv codul urbanismului, interdicția numerarului și “legea porcului”, au fost motivate cu trimitere la PNRR. Eu aș începe să discut anularea PNRR. Devine mai rău decât vakseenul și nazipass-ul. Oricum, a fost total netransparent și a trecut fără dezbatere publică. Și, oricum, ne costă mult mai mult decât (se preface că) ne ajută CE cu acești bani toxici din PNRR”, adaugă Piperea.