Social

Orlando Nicoară îl desființează pe Cătălin Tolontan: De ce GSP ar face asta, să afişeze femei frumoase, înaintea informaţiilor sportive. Pentru bani!

Directorul eAD, firma care deține drepturile TV în Liga 1 și care a implementat sistemul VAR în România, Orlando Nicoară explică de ce explicaţiile redactorilor şi editorialiştilor Gsp, după închiderea ediţiei de print, nu stau în picioare.

Jurnaliştii Gsp au pornit o adevărată campanie de victimizare, în care se plâng de presiuni exercitate de compania proprietară, Ringier, pentru acceptarea ingerinţelor partenerilor de publicitate în politica editorială a publicaţiei, dar Orlando Nicoară are o altă părere, pe care o explică detaliat.

Directorul eAD susţine că jurnaliştii Gsp au îndeplinit în trecut cerinţele, după părerea sa absolut normale, altor sponsori ai unor competiţii sportive, care sunt în acelaşi timp şi parteneri de publicitate ai publicaţiei, dar în acest caz au refuzat categoric nişte pretenţii deloc exagerate. În acelaşi timp, Nicoară aminteşte colectivului redacţional al Gsp şi frecventele abateri de la deontologia profesională, atunci când le-a fost convenabil.

„Dan Udrea, de la GSP, scrie azi in Libertatea si Gazeta Sporturilor un editorial in care acuza interventia caselor de pariuri in editorial. El spune ca unul dintre actionarii companiei le-a cerut jurnalistilor sa scrie Superliga si Cupa Romaniei Betano cand se mentioneaza aceste competitii.

Ca unul care a semnat contractul cu Superbet, pentru Superliga, ma autodenunt si spun ca si eu i-am cerut lui Catalin Tepelin ca acest nume sa fie folosit in editorial. Pentru ca asa se numeste competitia.

Doar ca, evident, nu la nivelul mentionat de Udrea in editorialul lui.

Pentru ca nu cred ca Superbet a cerut vreodata ca un articol sa arate asa cum il prezinte Udrea. De fapt sunt sigur ca nu a cerut pentru ca e RIDICOL. Si cand spun ca nu cred ma bazez pe faptul ca o astfel de regula ar fi trebuit, cata vreme o ceri altora, sa fie macar implementata pe propriul site. Iar daca ma duc pe siteul Superbet, in sectiunea de stiri, citesc, intr-o cronica despre derby-ul Olteniei:

„Un punct în două jocuri de CAMPIONAT a scos FCU 1948 Craiova, de când a fost preluată de Giovanni Costantino. Dar, este de notat că în ambele jocuri, ”juveții” au fost prejudiciați de arbitraj. A fost un 1-1 la Politehnica Iași, cu un gol egalizator venit în inferioritate numerică, apoi un 2-3, acasă cu UTA. Miercuri, doljenii au învins cu 1-0 la SCM Zalău, în Cupă. Ultima izbândă din CAMPIONAT datează din 15 septembrie, 1-0 la Dinamo București.”

In material este folosit de trei ori termenul „campionat” si o data „prima divizie”. In timp ce termenul Superliga este folosit de doua ori. Cum sa ceara Superbet ceea ce sugereaza Udrea cand ei nu fac asta nici macar pe propriul site?

Din ce citesc in materialul lui Udrea si din ce stiu, practic intreaga revolta de la GSP, plecarea lui Catalin Tepelin, renuntarea de catre GSP la Catalin Tolontan, care ramane insa la Libertatea, posibil si inchiderea printului pleaca de la aceasta cerinta.

Acum, la cat ma pricep eu la presa, aceasta cerinta nu este o ingerinta editoriala. Pentru ca respectivele competitii asa se numesc: Superliga si Cupa Romaniei Betano. Nimeni nu a cerut sa se scrie ca Superbet sunt cei mai tari, iar Betano cei mai mari. Jurnalistilor li s-a cerut sa mentioneze in materiale numele celor doua competitii.

Stirea 1 este o ingerinta editoriala facuta de Secretarul de Stat al celei mai puternice tari de pe aceasta planeta (v-am spus ca presa nu este doar in alb si negru).

Stirea 2 este despre o cenzura impusa de cea mai folosita retea sociala de pe aceasta planeta.

Eu cred ca ceea ce spune Udrea este despre principii.

Si eu am principii. Nu fumez, nu beau, nu ma droghez. Am fumat o singura data, la 10 ani, cand nu stiam ce inseamna principii. Nu m-am imbatat niciodata si nu m-am atins de droguri. Astea sunt principii. E bine sa ai principii. E sanatos.

Doar ca principiile se aplica de dimineata pana seara, 24 din 24. Nu doar cand vrem noi. Principiile ar fi trebuit sa se aplice si cand GSP scria Cupa Romaniei Timisoreana sau Liga 1 Bergenbier. Corect? Asa as zice.

Daca mergeti pe Google si tastati „Cupa Romaniei Timisoarea, GSP” primiti 15800 de rezultate. E plin de Cupa Romaniei Timisoreana in GSP.

Daca veti cauta Liga 1 Bergenbier veti primi 42400 rezultate. Veti spune, stai mai Orlando, ca e bere, cum compari cu pariurile.

Daca veti cauta „Liga 1 Gamebookers, GSP”, asa cum s-a numit competitia inainte de Bergenbier, veti primi 31000 de rezultate. Gamebookers, daca nu intelege toata lumea, e o companie de pariuri care nu mai activeaza in .ro.

80% din veniturile GSP vin de la companiile de pariuri. Atentie, pariuri NU este egal cu „pacanele”. Pentru ca am vazut inclusiv jurnalisti care „ignora” acest aspect. De la politicienii care se urca pe valul populismului nu am pretentii dar de la jurnalisti am.

Bun, deci 80% din salariul pe care il ia Udrea de la GSP este platit de companiile de pariuri. Nu spun ca GSP ar falimenta fara reclamele la pariuri, spun ca ar fi mult mai greu sa opereze la standardele actuale. Poate s-ar reinventa. Cand viata iti da lamai creezi o piata pentru lamai.

Ar trebui sa-l intereseze pe Dan Udrea acest aspect? Conform regulii ca editorialul nu este afectat de comercial, nu. Jurnalistul prezinta si scrie fapte, nu e interesat de partea comerciala a afacerii.

Are voie managerul si actionarul sa fie preocupat de aspectul comercial? Eu cred ca are. Pentru ca daca de maine companiile de pariuri decid sa-si opreasca reclama in GSP atunci managerul are o problema, iar actionarul una si mai mare.

Si cum un CEO are trei joburi mari si late: 1) sa se asigure ca exista resurse financiare suficiente pentru operarea companiei 2) sa atraga cei mai buni oameni in organizatie, pe pozitiile cheie si nu numai si 3) sa creasca valoarea afacerii pentru actionari atunci primul care trebuia sa opreasca in fasa, din pozitia de CEO, acest „scandal” era Catalin Tepelin, in calitatea lui de manager general GSP.

Pentru ca fara banii de la pariori nu mai poti plati salariile, printul, hartia, chiria etc. Fara salarii nu ai jurnalisti. Fara jurnalisti nu ai produs. Daca fluxul de venituri se opreste, actionarul poate incerca sa capitalizeze firma pentru a continua operarea. De aceea actionarul are voie si trebuie sa inteleaga ceea ce se intampla in compania unde e actionar.

Inteleg pozitia lui Tepelin si o respect. El a fost atunci mai mult jurnalist si mai putin manager. Ca jurnalist a avut principii. Ca manager nu prea iti permiti asta.

Asta e partea unu despre principii. Partea a doua incepe acum.

Principiile ar fi trebuit sa se aplice si cand o stire cu iubita lui Neymar e pusa, pe siteul Gsp.ro, mai vizibila decat declaratia lui Andrei Prepelita, antrenorul Gloriei Buzau, despre victoria de aseara, din Cupa Romaniei Betano.

Gloria a invins campioana Farul. Din punct de vedere sportiv, fotbalistic, declaratia lui Prepe e mai importanta decat ce a spus iubita lui Neymar. Dar sa analizam de ce iubita lui Neymar are prioritate.

ăMaterialul despre iubita lui Neymar are o galerie foto cu 45 de fotografii. Iubitorii frumusetii feminine care navigheaza prin aceasta galerie genereaza „afisari”. O afisare e unitatea de masura in publicitatea online. Fiecare pagina care prezinta iubita lui Neymar contine un banner. Un user care a vazut toate paginile genereaza 45 de afisari si vede 45 de bannere publicitare.

Acum, de ce o publicatie ca GSP ar face asta, sa afiseze femei frumoase, in galerii foto, cu prioritate, inaintea informatiilor sportive. Pentru bani. Afisarile = bannere publicitare, bannerele publicitare inseamna venituri pentru GSP.

Am putea spune ca, in acest caz, comercialul influenteaza editorialul? Pai am cam putea. Pentru ca decizia de a publica aceste materiale NU este una editoriala. Decizia de a pune aceste materiale vizibil pe site, INAINTEA altor stiri sportive, nu este una EDITORIALA. Este una COMERCIALA. Asta nu se intampla de ieri de azi, se intampla de ani.

In fiecare zi comercialul influenteaza editorialul in ceea ce se publica pe Gsp.ro. In fiecare zi se ia o decizie, ca un material cu iubita, sotia, amanta cuiva sa fie pozitionata mai vizibil decat o stire despre sport.

Asta e partea a doua despre principii.

Imi pare rau de deznodamantul de la GSP, de ceea ce se intampla acolo. Imi pare rau de felul in care a fost concediat Catalin Tepelin. Imi pare rau de felul in care lui Catalin Tolontan i s-a trantit usa in nas si i s-a spus adio. Nici unul dintre ei nu merita acest lucru. Cand spui GSP spui Ioanitoaia si Tolontan. Cand spui Prosport spui Tolontan si Ioanitoaia. Cand spui Sportul Romanesc spui Ioanitoaia si Tolontan. Acesti doi jurnalisti au marcat presa sportiva din ultimii aproape 30 de ani. Au desenat-o. Au construit-o. Au dezvoltat-o. Au transformat-o. Iar Tepelin a fost cu ei aproape de la inceputurile Sportului Rosu. Parcurgand toate etape: junior, reporter, management editorial, sef suprem.

Insa au si ei partea lor de de vina. Cand au transformat un subiect minor intr-o drama. Principial au dreptate si pot intelege. Dar, analizand de la ce a pornit, din ceea ce scrie Udrea, chiar a meritat? Sunt sigur ca azi imi vor spune amandoi: DA.

O sa-i mai intreb insa si peste x ani”, a scris Orlando Nicoară în postarea sa de pe Facebook.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button