Agricultura rămâne fără tractoriști, speriați de amenzi și dosare penale
În România există o adevărată criză a tractoriștilor, care se adâncește de la o zi la alta, din cauza noilor reglementări: carnetul de conducere categoria Tr devine obligatoriu și se deschide dosar penal pentru fermierul care conduce un utilaj neînmatriculat, dar și pentru cel care îl încredințează.
Conform Codului rutier actual, tractoarele agricole sau forestiere pot fi conduse în baza permisului de conducere categoria Tr sau în baza permiselor de conducere eliberate pentru una dintre categoriile B, BE, C sau CE, în anumite cazuri specifice.
Astfel, de exemplu, permisul de conducere pentru categoria B este valabil pentru vehicule din categoria Tr cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg și la care se poate atașa o remorcă, a cărei masă totală maximă autorizată să fie mai mică de 750 kg. Permisele pentru categoria Tr sunt valabile și pentru ansamblul format dintr-un vehicul din categoria Tr și una sau două remorci.
Numerele galbene de la Primărie
Legislația în vigoare prevede că utilajele trebuie să aibă ITP și RCA, ele fiind înregistrate la primărie, unde Poliția locală eliberează numere galbene, ceea ce permite circulația pe raza unui perimetru de circa 70 km. În prezent, se poate merge cu categoria B, de exemplu, dacă nu există o remorcă (orice utilaj) de peste 3,5 tone în spate, ceea ce va fi interzis de anul viitor, după cum ne-a declarat un agricultor.
Din 2024, înmatricularea se va face la Poliția Județeană, iar utilajele vor avea numere normale, în caz contrar, sunt pasibili de pedeapsă și proprietarul și cel care conduce utilajul.
Fermierii speră, totuși, să mai obțină o derogare și pentru anul viitor, așa cum se tot întâmplă de câțiva ani, și să mai poată merge cu numerele galbene încă un an.
Nu există școli
O mare problemă o constituie și lipsa școlilor care pot să elibereze carnete de conducere cu categoria Tr pentru tractoare și utilaje agricole, fiind zone unde nu există nici măcar o unitate de profil.
Dacă acum sunt puțini tractoriști, la anul, există riscul să avem și mai puțini, în condițiile noilor reglementări. Fermierii recunosc, însă, că este la ordinea zilei ca cei care conduc tractorul pe câmp să nu aibă carnet, ca să nu mai vorbim de faptul că la examenul de permis, înscrierea se poate face și cu 8 clase, ceea ce spune multe despre nivelul de educație al conducătorilor auto.
Problemele apar, însă, când trebuie traversată șoseaua în localitate, de exemplu, unde stau polițiștii la pândă și dau amenzi. Drept urmare, la volan trece fermierul care are permis, acesta transportând utilajul pe porțiunea respectivă de drum.
Oricum am da-o, un lucru este clar: există o mare criză de tractoriști în România, care preferă să muncească în străinătate pe salarii care ajung la 3.000-4.000 euro pe lună. Spre comparație, la noi, acestea variază între 1.500 și 3.000 de euro, după cum ne-au declarat reprezentanții unei cooperative agricole din Brăila.