Dragoș Damian: Muncitorii din fabrici, de pe șantiere și din fermele agricole duc greul României
Nu știu când ați fost ultima dată, dacă ați fost vreodată, într-o hală de fabricație, pe un șantier de construcțîi sau într-o fermă agricolă. Dacă vă uitați cu atenție, veți vedea că marea majoritate a celor de acolo sunt trecuți de 50 de ani, unii sunt trecuți chiar și de 60 de ani, și cu toate astea fac o muncă fizică grea, așa au făcut toată viață. Poate că nu se pricep la cercetare-dezvoltare, la inteligență artificială, la robotică, la digitalizare, dar ei sunt adevărațîi oameni calificați care duc greul României.
În marea lor majoritate lucrează în schimburi, operează echipamente complicate, sunt specialiști în ceea ce fac. În marea lor majoritate sunt plătiți pe salariul minim pe economie – nu se poate trăi din 3300 de lei, nu se poate trăi cu un salariu brut sub 4000 de lei – la care se adaugă bani la negru, care îi ajută pe moment, dar le pun în pericol asigurarea de sănătate și asigurarea de pensie. În marea lor majoritate își întrețin copiii și nepoții, ii dau la școli și facultăți, sperând că vor avea o viață mai bună decât a lor. În marea lor majoritate, văzând ce se întâmplă în jurul lor, vor spune copiilor și nepoților să plece din țară, pentru că ei au obosit să muncească sperând că putem avea o țară ca afară.
Problema României numărul 1, numărul 2 și numărul 3 este lipsa muncitorilor din fabrici, de pe șantierele de construcții și din fermele agricole, coloana vertebrală a economiei unei țări cu pretenții. Ne-am bătut joc de muncitori țînându-i pe salarii mici, am descurajat tinerii să facă muncă fizică, de fapt am batjocorit munca fizică și am dat de înțeles că ea este pentru asiatici, am vorbit toată ziua de cercetare-dezvoltare, de inteligență artificială, de robotică, de digitalizare, uitând că o țară merge înainte datorită muncitorilor din fabrici, de pe șantierele de construcții și din fermele agricole.
Motorul dezvoltării Uniunii Europene sunt milioanele de români care au plecat acolo și au lucrat tocmai ca muncitori în fabrici, pe șantierele de construcții și în fermele agricole.
Oare peste 10 ani, când vor ieși la pensie marea majoritate a muncitorilor din fabrici, de pe șantierele de construcții și din fermele agricole – dacă mai prind pensia – o să avem cercetare-dezvoltare, inteligență artificială, robotică, digitalizare, să-i înlocuiască? Sau o să vină în locul lor un milion de asiatici să-i înlocuiască? O să finanțăm școli, spitale și străzi butonând pe „touch-screen”? O să lucrăm toți la mall?
Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, George Simion, Cătălin Drulă – într-un fel sau altul veți guverna România din 2024 încolo. Aveți mare grijă de muncitorii din fabrici, de pe șantierele de construcții și din fermele agricole. Sunt tot mai puțini, fragili și săraci.
Că vorbim de șantierele de construcții, ca inginer proiectant construcții hidrotehnice, pot să spun că și aici e jale, nu mai vine mai nimic din urmă. Tinerii nu numai că nu vor munca fizică grea de pe șantiere, dar nici inginerie nu mai vor să urmeze. Și aici mă refer la ingineria clasică, nu Automatică sau Cibernetică sau orice altceva are legătură cu IT-ul. Ori, ca să deschizi un șantier de construcții, mai întâi ai nevoie de un proiect de execuție. Dacă în construcțiile civile mai e cum e (se construiește și unde nu trebuie, în parcuri de exemplu), în domeniul meu (construcții hidotehnice, construcții portuare și căi de navigație) lipsește totul ca perspectivă, pe tot lanțul – cercetare, proiectare, execuție, exploatare – așa că o să ne trezim că un alt Ciucă sau Ciolacu or să ne spună că avem nevoie de „un milion de ingineri asiatici”.