Politică

Rezultatele testului de sânge antidrog pentru elevii din București nu vor fi cunoscute de școli, ci de către familie, potrivit prefectului Capitalei

Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a declarat la TVRInfo că „rezultatul testului (antidrog, n.red.) va fi disponibil doar pentru membrii familiei, doar pentru părinți și pentru copil”. Acesta a precizat că „nu trebuie ca rezultatul acesta să fie unul public, pentru că altfel vom transforma o luptă legitimă împotriva consumului de droguri într-o stigmatizare a unor copii și, știu eu, victimele unor posibile acțiuni de bullying”. Un chestionar va fi aplicat părinților în ultima săptămână din septembrie, după cum a anunțat prefectul.

Potrivit prefectului, la școală se va merge doar cu adeverința că respectivul copil și-a făcut analiza antidrog. Acesta a explicat cum ar putea fi ajutate familiile elevilor:

„Pentru că sunt foarte multe familii, mai ales cele din medii vulnerabile, care nu știu problemele cu care se confruntă copiii, nu știu anturajele în care se învârt copiii, nu știu, poate, pericolele la care se expun copiii la diverse petreceri, când nu știm ce beau din diverse pare, din diverse băuturi”, a menționat Rareș Hopincă.

El a spus în ce constă procedura de acum: „În acest moment, împreună cu sociologi și psihologi, creăm chestionarul. În data de 20 septembrie, în următoarea întâlnire a grupului de lucru, validăm acest chestionar și, în ultima săptămână din septembrie, aplicăm chestionarul la nivelul tuturor liceelor din Municipiul București. Dacă se va decide în grupul de lucru, poate îl aplicăm și la clasele a VII-a și a VIII-a.”

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button