George Simion îi cheamă pe toţi cei ce simt româneşte, joi, de la ora 19,00, în Piaţa Universităţii, pentru a celebra Ziua Limbii Române
„2006: tânărul pe care îl vedeți în poză organiza primul concert dedicat Limbii Române la București.
Azi, pe 31 August, vă invit de la ora 19:00 iarăși în Piața Universității, colț cu spitalul Colțea, pentru un spectacol dedicat “limbii vechilor cazanii””, scrie, pe Facebook, liderul AUR, deputatul George Simion.
Ziua Limbii Române se sărbătorește în România și Republica Moldova la data de 31 august.
Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, la propunerea senatorului PNL Viorel Badea, fiind semnată de 166 de parlamentari aparținând tuturor partidelor parlamentare din România. În expunerea de motive, inițiatorul propunerii legislative explică faptul că „importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”.
Chiar daca a avut o astfel de initiativa parlamentara, poate si altele, V.Badea a jucat un teatru prost, inducand in eroare diaspora liberala si inseland, chiar cu bani, pe multi din aceasta! Mincinos , fals, hot, acest personaj a ramas in defunctul pnl, iar cine ii mai pomeneste numele, trebuie sa se documenteze, mai intai, sau sa-si asume si mizeriile senatorului V.Badea!