Politică

Claudiu Târziu: AUR este singurul partid care, după trei decenii, poate lua guvernarea singur

AUR, „partidul extremiștilor decerebrați”, al „putiniștilor și anti-europenilor”, partidul „izolat si nefrecventabil” – după caracterizarea autoamăgitoare a adversarilor noștri – este:

# singurul care are o doctrină (conservatoare) pe care o urmează în acțiunile politice,

# singurul care a organizat într-un an patru conferințe internaționale cu reprezentanți de vîrf ai gîndirii conservatoare europene și ai partidelor conservatoare din Statele UE și din Israel;

# singurul care are un Institut de Studii Politice care funcționează,

# singurul care are o Academie Politică, în care se formează cei care vor să ocupe funcții în organizațiile lui sau funcții de demnitate publică,

# singurul care are Comisii Naționale de Specialitate („guvern paralel”), cu sute de experți, care proiectează soluții la problemele societății și articulează politici publice,

# singurul care a propus un program de guvernare cu valențe de priect de țară,

# singurul care și-a lansat deja lista de candidați la Parlamentul European, pe care se află preponderent intelectuali și profesioniști la nivel de excelență,

# singurul care și-a convins adversarii ireductibili (USR și PSD) să dea jos un guvern (Cîțu), deși are o pondere parlamentară de numai 10%,

# singurul care a cerut Rusiei să-și retragă ambasadorul la București pentru că ofensează România și pe români,

# sigurul care a cerut Republicii Moldova să se retragă din CSI – Comunitatea Statelor Independente, un soi de URSS în variantă redusă,

# singurul care a organizat un protest la ambasada Rusiei în prima zi după declanșarea războiului din Ucraina,

# dar și singurul care îi apară pe românii din Ucraina, care sînt supuși unui proces de asimilare forțată, și care a protestat împotriva gesturilor inamicale ale Ucrainei cu privire la distrugerea fermierilor români prin inundarea, ilegală, a pieței românești cu cereale de proastă calitate dar mult mai ieftine, precum și la atacul asupra Deltei dat prin săparea canalului Bîstroe și a brațului Chilia la nivel de navigare maritimă;

# singurul care are curajul să propună reformarea UE, ca alternativă la tendințele distructive imprimate de Comisia Europeană în ultimii ani și deopotrivă la supunerea oarbă a guvernului național față de un centralism ilegitim și excesiv urmărit tot mai mult de Bruxelles. Ro-exit nu este o variantă de lucru astăzi pentru nici un om politic lucid și care urmărește interesul național,

# singurul partid care crește constant în opțiunile de vot ale românilor,

# singurul care, după trei decenii, poate lua guvernarea singur.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button