„O mare bătaie de joc”. Podul de la Brăila, închis luni noapte, în minivacanța de Sfânta Maria. Ce spune compania de drumuri
Circulaţia pe podul peste Dunăre de la Brăila a fost închisă luni noapte, iar sute de șoferi revoltați fie au făcut cale întoarsă, fie au așteptat în mașini până dimineață. Conform programului anunțat de autorități, noaptea, traficul pe pod este oprit, dar în weekend-uri și de sărbători legale circulația rămâne deschisă. Reprezentanții companiei de drumuri spun că podul a fost închis întrucât „constructorul a considerat că ziua de luni nu este sărbătoare”.
Șoferii care au încercat luni noapte să treacă podul de la Brăila au fost nevoiți fie să aștepte deschiderea acestuia, la ora 06.00, fie să treacă Dunărea cu bac-ul, fie să ocolească pe la Feteşti.
„O mare bătaie de joc”
Unii dintre ei și-au exprimat revolta pe rețelele de socializare, unde au reclamat o „mare bătaie de joc”:
„Podul peste Dunăre închis pe timpul nopții, asta deși decizia oficială a fost ca în noaptea de 14 spre 15 august podul sa fie deschis! Sute de mașini stau acum la Bac de cel putin 3 ore așteptând momentul sa poată traversa Dunărea!
Șoferii au sunat la 112 și au primit sfaturi: să aștepte ora 6 dimineața sa treacă podul sau sa găsească rute alternative dacă nu vor sa aștepte bacul.
Oamenii, mulți cu copii, s-au trezit într-o situație dificilă, fiind nepregătiți să piardă o noapte pe drumuri pentru că cineva a anulat decizia inițială ca podul sa fie deschis. Bravos!”.
„O mare bătaie de joc. Podul peste Dunăre închis noaptea, asta deși s-a anunțat oficial că în minivacanţa de Sfânta Maria circulația pe podul suspendat peste Dunăre de la Brăila va fi permisă în mod excepțional și în noaptea de luni spre marți”.
Ce spun reprezentanții CNAIR
Reprezentanții companiei de drumuri spun că podul a fost închis întrucât „constructorul a considerat că ziua de luni nu este sărbătoare”.
„Podul încă este în administrarea constructorului. Noi am convenit ca în week-end și de sărbători podul să fie deschis și noaptea, însă constructorul a considerat că ziua de luni nu este sărbătoare, motiv pentru care podul a fost închis luni spre marți.
Precizez, însă, că podul va fi deschis în această seară, fiind sărbătoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Alin Șerbănescu, citat de observatornews.ro.
Minivacanța de Sfânta Maria a început din acest weekend. 15 august (Sfânta Maria) este zi liberă legal. Ziua de 14 august a fost liberă doar pentru bugetari, conform deciziei Guvernului, pentru a face „punte” cu ziua liberă prin lege.
Restricții de circulație pe podul de la Brăila până la sfârșitul lunii noiembrie
Podul peste Dunăre de la Brăila, una dintre cele mai complexe lucrări de infrastructură realizate vreodată în România, a fost inaugurat în 6 iulie.
Circulația a fost deschisă deși lucrările încă nu sunt complet finalizate, iar drumul principal de legătură cu malul din Tulcea nu va fi gata decât abia la final de an.
Centrul Infotrafic al Poliției Române a anunțat atunci că pe podul de la Brăila va exista restricție de viteză de 80 de kilometri la oră.
De asemenea, noaptea, în intervalul orar 21.00 – 06.00, de luni până vineri, circulația pe podul de la Brăila va fi suspendată. În weekend-uri și sărbători legale (chiar dacă sunt zile din cursul săptămânii), circulația rutieră va fi deschisă, anunța Infotrafic.
Aceste măsuri se aplică până la data de 30.11.2023.
Podul de la Brăila, al treilea pod suspendat ca dimensiune din țările UE / Fără taxă în primii 5 ani
Podul de la Brăila este un pod suspendat de aproape 2 kilometri lungime – al treilea pod suspendat ca dimensiune din țările UE după lungimea deschiderii principale și care a fost asemănat cu mult mai celebrul pod „Golden Gate” din San Francisco – o investiție de aproape 700 de milioane de euro, probabil cu cea mai mare complexitate dintre toate lucrările derulate de Compania de Drumuri din România.
Podul este unul exclusiv pentru traficul rutier, iar pietonii și bicicliștii nu au acces pe pod.
Podul este proiectat să aibă o durată de viață de 120 de ani, iar în primii 5 ani nu se va plăti taxă de trecere.
„Este de așteptat ca, prin deschiderea acestui pod, durata deplasării să se reducă cu aproximativ 50 de minute și să fie deservite zilnic aproximativ 11 400 de vehicule fizice. Se vor produce astfel beneficii foarte mari pentru mobilitatea forței de muncă, turism și schimburile comerciale și se vor consolida legăturile regiunii cu restul țării”, transmitea Comisia Europeană.