Raport: Hackeri ruși încearcă să fure informaţii despre dezvoltarea vaccinurilor anti-COVID-19

Grupul de hackeri APT29, cunoscut şi sub numele de Cozy Bear sau the Dukes, este acuzat că a lansat mai multe atacuri cibernetice pentru a fura informaţii ale cercetărilor realizate de mai multe clinici din Canada, Marea Britanie şi SUA, scrie Reuters.
Cozy Bear este una dintre cele două grupări de hackeri în legătură cu serviciile ruse de informații, bănuită că a accesat sistemele interne ale Comitetului Național Democrat înaintea alegerilor din 2016, din SUA.
APT29 „funcţionează aproape sigur ca parte a serviciilor de informaţii ruseşti”, a spus Compania de securitate a comunicaţiilor (CSE) din Canada.
„Este probabil ca APT29 să continue să vizeze organizaţiile implicate în cercetarea şi dezvoltarea vaccinului COVID-19″, au mai transmis agenţiile de informaţii ale celor trei ţări vizate.
Şeful centrului de securitate cibernetică din Marea Britanie, Paul Chichester, a declarat că „sunt condamnabile aceste atacuri josnice împotriva celor care lucrează pentru combaterea pandemiei coronavirusului”.
Agenţia de ştiri rusă RIA a transmis că purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitry Peskov, a negat acuzaţiile, despre care a spus că nu sunt susţinute de dovezi concrete.
Sursa: www.europafm.ro
- Tinerii români, ”transformați în sclavi pe plantațiile lui Macron și ale Ursulei”Deputatul AUR Ramona Lovin acuză că „programele educaționale ale regimurilor Iohannis și Bolo-Dan transformă tinerii români în sclavi pe plantațiile lui Macron și ale Ursulei von der Leyen”. „În anul 2016, Klaus Iohannis, PROFESOR LA ORIGINI, lansa cu fast programul România Educată. Astăzi vedem efectele: doar 28% dintre elevii înscriși la sesiunea de toamnă a …
- Școala riscă să nu înceapă la timp. Ministrul Educației recunoaște neputința : „Foarte greu să vă spun”Noul an școlar, programat să înceapă pe 8 septembrie, este pus sub semnul întrebării. Protestele cadrelor didactice, nemulțumite de măsurile de austeritate impuse de Guvern, pot duce la amânarea cursurilor. Ministrul Educației, Daniel David, admite că nu poate garanta deschiderea la timp a școlilor și cere profesorilor să înceapă anul școlar „pe baza supărării”, cu …
- Primarul din Mangalia, pus la beciul domnescProcurorii DNA din Constanţa l-au reţinut, pentru 24 de ore, pe primarul din Magalia, Cristian Radu, în urma percheziţiilor care au avut loc miercuri şi a audierilor care au urmat. Procurorii DNA au făcut miercuri percheziţii la Primăria Mangalia, în cadrul unei anchete în care cei vizaţi ar fi primarul Cristian Radu şi administratorul public …
- România, codașă la accesul la servicii medicale. Costurile și sărăcia țin pacienții departe de tratamentRomânia se află printre țările europene cu cele mai mari procente de cetățeni care nu primesc îngrijiri medicale atunci când au nevoie de ele. Costurile ridicate, listele de așteptare și distanța față de unitățile medicale îi împiedică pe români să ajungă la doctor. Situația este și mai gravă în rândul persoanelor aflate la risc de …
- Stăpânii Sectorului 3. Cum a construit Robert Negoiță un drum public pe terenul fratelui săuPrimarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a ridicat în doar câteva zile un drum de aproape un kilometru folosind utilajele și resursele primăriei. Problema? Șoseaua nu aparține comunității, ci fratelui său, dezvoltatorul imobiliar Ionuț Negoiță, pe al cărui teren privat a fost turnat asfaltul. Cazul scoate la iveală un mecanism de favorizare a intereselor familiei Negoiță …