Chirieac: Guvernul Ciolacu, dacă vrea să îngenuncheze total economia României, să majoreze taxele şi impozitele
Analistul politic Bogdan Chirieac a intervenit, sâmbătă după-amiază, la Antena 3 CNN, unde a vorbit despre măsurile pe care Guvernul României dorește să le ia, prin creșterea taxelor și impozitelor pentru IMM-uri (întreprinderile mici și mijlocii).
„Majorarea taxelor și impozitelor va distruge micro-întreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii din această țară, cu tot cortegiul de efecte care urmează. Consecințele electorale nici nu le mai iau în calcul, pentru orice partid care face așa ceva.
Avem exemplul din 2010, când Băsescu a tăiat salariile la stat și 2 ani mai târziu el a fost suspendat, iar PDL s-a desființat practic! Acum e mult mai grav, fiindcă e afectat mediul privat, unde lucrează 4 milioane de oameni. Nu e vorba doar de antreprenori, acționari într-o companie, unde se majorează din nou, asimptotic, după ce s-au mai majorat anul trecut taxele și impozitele. E vorba că nu mai pot fi crescute salariile, e vorba că vor fi dați oameni afară, e vorba de creșterea prețului la produse și servicii. Este un cortegiu de lucruri care se vor petrece. Guvernul să aibă grijă să-și diminueze cheltuielile bugetare“, a spus Bogdan Chirieac.
Analistul politic a mai punctat în cadrul aceleiași intervenții că „cel care a produs acest dezastru economic, fostul ministru de Finanțe, Adrian Câciu, acum ministru al Fondurilor Europene, în opinia mea ar trebui să fie dat afară de premierul Marcel Ciolacu, adică să se ocupe de altceva“.
„Dacă vor să îngenuncheze economia României, să majoreze aceste impozite, e cea mai sigură cale“, a mai spus Bogdan Chirieac.