Mihai Enache (AUR): În ultimii 30 de ani cei care au condus statul român au închis spitale, iar pe români iau lăsat fără acces la servicii medicale
Mihai Enache, managerul de proiect al Caravanei Medical AUR și președintele Juriului de onoare AUR, a declarat în cadrul conferinței de presă susținută la Iași că în ultimii 30 de ani cei care au condus statul român au închis spitale, au ținut medicii 27 de ani cu salarii de mizerie, iar pe români iau lăsat fără acces la servicii medicale.
„După cum știți am plecat pe dată de 2 iulie din București. Am trecut până acum prin 5 județe. Am fost în Bacău, în Neamț, în Suceava, în Botoșani. Astăzi am încheiat activitatea în Iași. Până acum am fost în 15 localități din aceste județe, însemnând 30 de zile de muncă efectivă în cabinetele spitalului. De aceea, am decis să va facem azi un bilanț al acestor prime 30 de zile.
Incluzând ziua de astăzi, până acum au fost înregistrați la cabinetele noastre 2610 pacienți care au făcut cel puțin o investigație medicală într-unul din cabinetele noastre. Am efectuat pentru acești pacienți 2377 de seturi de analize de sânge, 1605 ecografii, 1871 de consultații cardiologice prin EKG-uri, 2011 consultații oftalmologice și 160 de consultații stomatologice.
Fac precizarea că, din păcate, cabinetul stomatologic nu a fost autorizat decât în urmă cu 10 zile din cauze să le spunem birocratice, că să nu spunem de rea-voință a unor funcționari ai statului român. Toate aceste investigații nu puteau fi făcute fără medicii și asistenții medicali care au participat alături de noi, voluntari, că membri ai Asociației Medici pentru Satele Țării. Până acum am avut alături 41 de medici și 36 de asistenți medicali, cărora le mulțumim foarte mult pentru efortul depus.
Nu voi intră eu în amănuntele medicale, vor lua cuvântul mai departe și colegii medici, însă aș vrea să vă spun un singur lucru: aproximativ la 25% din pacienții consultați au fost descoperite afecțiuni necunoscute până în acel moment, care necesitau fie investigații medicale supraspecializate, fie chiar intervenții chirurgicale de urgență.
Înainte să dau cuvântul colegilor o să îmi permit să fac și eu un diagnostic al acestei activități pe care am desfășurat-o, bineînțeles nu un diagnostic medical. Spus foarte simplu diagnosticul este următorul: românii din satele țării suferă foarte mult din cauza lipsei de acces la servicii medicale. Pentru foarte mulți români un drum de 20 – 30 kilometri până la primul spital public este un efort pe care nu îl pot susține din diverse cauze, plecând de la lipsa de bani, până la lipsa unor mijloace de transport.
Și pentru distrugerea sistemului sanitar din satele mici, din comune, toți guvernanții din ultimii 30 de ani care au comis această crimă vor trebui să răspundă, pentru că în ultimii 30 de ani ei au închis spitale, nu au dat în folosință nici măcar un spital public nou și i-au umilit deopotrivă atât pe medici, țînându-i în salarii de mizerie 25 – 28 de ani, cât și pe pacienți, de exemplu lăsându-i să nască pe marginea străzii așa cum s-a întâmplat zilele trecute în Ialomița”.