Căzut în irelevanță în politică, Ludovic Orban are viitor în muzică
Fostul premierul Ludovic Orban conduce de aproape doi ani un partid minuscul, care se zbate mult sub pragul electoral, și are poziții politice tot mai populiste. Când vine vorba despre muzică, însă, președintele partidului Forța Dreptei are forța unui bariton. A demonstrat-o sâmbătă, 29 iulie, cu ocazia Zilei Imnului Național al României.
Ludovic Orban a publicat pe pagina personală de Facebook o înregistrare video în care cântă imnul național, „Deșteaptă-te, române!”.
„Ce altă zi poate fi mai potrivită pentru intonarea Imnului României decât chiar 29 Iulie, Ziua Imnului Național al României, ziua în care a fost cântat pentru prima oară în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea “Deșteaptă-te române”?”, scrie Ludovic Orban, alături de înregistrarea video.
Despre Ziua Imnului Național
Ziua imnului naţional al României – „Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 – este sărbătorită în fiecare an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ”Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.
Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.