Premierul Marcel Ciolacu deținea un certificat de revoluționar încă din anii `90 deși la Buzău nu a avut loc o Revoluție în adevăratul sens al cuvântului. Mai mult, buzoienii spun că Marcel Ciolacu se afla sub plapumă la Revoluția din decembrie 1989. Realizatoarea TV Anca Alexandrescu a anunțat că premierul Ciolacu a rămas fără certificatul de revoluționar. Ar fi cazul să returneze toți banii încasați ilegal până azi, la bugetul statului!
Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 i-a retras premierului Marcel Ciolacu certificatul de „luptător cu rol determinant”.
„În urma verificării înscrisurilor din dosarul administrativ, comisia constată că în perioada 14-22 decembrie 1989 domnul Ion Marcel Ciolacu nu a îndeplinit condiţia cumulativă de a ocupa şi apăra obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, în locaţiile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, respectiv ora 12.10, motiv pentru care comisia respinge cererea LRD nr. 6725/02.04.2022 cu majoritate de voturi”, se arată într-un document oficial al instituţiei.
Marcel Ciolacu se numără printre aceia care i-au solicitat statului român titluri onorifice și recompense materiale pentru că au ieșit pe străzi în decembrie 1989. Ciolacuse lăuda că a făcut Revoluția la Buzău și are, încă din anii ’90, certificat de „luptător remarcat pentru fapte deosebite”.
Marcel Ciolacu a depus cerere pentru a obține cel mai nou titlu introdus prin lege: cel de „luptător cu rol determinant în victoria Revoluției Române”. Diferența dintre cele două titluri este că cel pe care l-a solicitat în anul 2019 vine la pachet cu o indemnizație lunară de 2.000 de lei. În anii ’90, Ciolacu a primit, în baza titlului de revoluționar, și un hectar de teren pe raza comunei buzoiene Săpoca, pe care ulterior l-a vândut.
Cererea pe care liderul PSD a depus-o pentru obținerea noului certificat a fost analizată de o comisie condusă de Laurențiu Coca, la acel moment secretar de stat pe problemele revoluționarilor și coleg de partid cu Marcel Ciolacu. A trecut cu trei voturi pentru și două împotrivă, după ce doi dintre componenții comisiei, având atribuții juridice, au considerat că Ciolacu nu se încadrează în lege. Ei au scris în procesul-verbal că din dosarul liderului PSD nu rezultă nicio acțiune revoluționară înainte de fuga dictatorului. La scurt timp după aceea, cei doi au dispărut din comisie.
La fel ca întreaga istorie a certificatelor de revoluționar, acordarea certificatelor de „luptător cu rol determinant” a generat până acum o serie de scandaluri. În 2016, s-a ajuns la arestări într-un dosar penal în care procurorii au acuzat că mai multe orașe din țară au fost introduse abuziv pe lista orașelor din care revoluționarii pot solicita acest titlu. Printre ele se află și Buzăul lui Marcel Ciolacu.
Nu e deloc clar în ce a constat rolul determinant pe care liderul PSD l-a jucat în victoria Revoluției din 1989, mai ales că la Buzău s-a ieșit în stradă după fuga dictatorului. În dosarul său de revoluționar se afirmă că, pe 22 decembrie ’89, Marcel Ciolacu se afla la serviciu și le-a propus colegilor să meargă la Județeana de Partid. Apoi a pătruns în sediul acesteia și a participat la constituirea CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naționale). Numele lui Ciolacu nu apare însă pe listele CFSN din acele zile.
Povestea beneficiilor materiale acordate revoluționarilor începe în anul 1991. La început, legea adoptată de regimul Iliescu viza acordarea unor compensații pentru cei răniți în Revoluție și pentru rudele celor peste o mie de morți, însă după aceea totul s-a transformat într-o mare afacere. A apărut titlul de “luptător remarcat pentru fapte deosebite”, acordat oricui era dispus să-și susțină participarea la Revoluție. Acest titlu era însoțit de o mulțime de privilegii: locuințe gratuite, scutiri de impozite, terenuri, spaţii comerciale, indemnizaţii bănești.
Această lungă listă de avantaje a avut efecte diferite. Unii s-au declarat scârbiți în fața ideii de a fi recompensați pentru că ieșiseră în stradă să dărâme comunismul și au refuzat să ceară certificate. Alții au fost așa de încântați, încât au cerut recompense chiar dacă participarea lor la Revoluție nu avea nimic de-a face cu eroismul. La un moment dat, s-a ajuns la peste 15.000 de „luptători remarcați”, printre ei aflându-se o mulțime de cazuri revoltătoare: persoane care la Revoluție abia împliniseră 10 ani, foști colaboratori ai Securității și persoane care, în decembrie 1989, omorâseră sau răniseră oameni nevinovați. Sistemul de acordare a acestor certificate a fost atât de viciat, încât era suficient să depui trei declarații ale unor martori care să confirme că te-au văzut pe străzi în zilele Revoluției. Sau pur și simplu să cunoști pe cineva care îți putea face rost de un certificat. De-a lungul anilor, au fost nenumărate scandaluri în jurul acestei povești, soldate cu dosare penale, arestări și condamnări definitive.
