Social

Mesajul unei profesoare: De ce atâta ură la adresa dascălilor? Am 39 de ani, două facultăți de-alea pe bune. Examen de titularizare luat cu 9.20. Salariu 3.000 de lei

De ce atâta ură la adresa dascălilor? De unde atâtea presupuneri despre câștiguri senzaționale? De unde ideea că o învățătoare muncește doar 4 ore? De ce…?

Salariul meu este jumătate din cât își dă doamna cu presupusul. Am 39 de ani, două facultăți de-alea pe bune. Examen de titularizare luat cu 9.20. De definitivat luat în anul următor cu aceeași notă. Inspecții în fiecare an. În vară am examen pentru gradul II. După 3 ani parcurși. În ultima săptămână din august am examen scris și oral. Apoi, după nici măcar o săptămână de odihnă, la 1 septembrie incepe noul an școlar. Iau clasa pregătitoare, deci mă străduiesc să îi întâmpin cu mici surprize și o clasă primitoare. Pe banii mei, ca în fiecare an, de altfel.

Anul următor mă înscriu la gradul I. Îl termin la 44 de ani, când fiică-mea termină clasa a XI-a. La fix cât să mă ocup (și) de copilul meu, înainte de Bacalaureat.

Ah, să nu uit: pentru copilul personal am tot mai puțin timp liber. În urmă cu niște ani o puneam pe covor cu jucării și o rugam să nu facă gălăgie, că am de învățat. Din când în când își mai ridica ochii la mine, dornică să mă joc cu ea și mă întreba:”Gata, mami?”. Nu, mai aveam… Și nu sunt cu ea la începutul sau finalul anului școlar. Că așa sunt „doamnele”…

Aș mai povesti, dar ați crede că nu îmi iubesc profesia. O iubesc enorm, că de-asta am mers mai departe atunci când dormeam doar 3 ore pe noapte. Că de-aia îmi pun toată familia să decupeze cu mine sau să mai aștepte până pot pune masa. Că de-aia răspund și la 10 noaptea la mesajele părinților. Că de-aia…

Știu că sunt și uscături, ca în orice pădure. Dar, vă rog, nu ne mai terfeliți atât! Nu ne mai băgați pe toți în aceeași oală! Că nici eu nu am spus că toți medicii sunt incompetenți atunci când mi s-a greșit doza de anestezie și am făcut stop cardio-respirator atunci când am născut. Sau că toate croitoresele sunt nu știu cum, atunci când una singură mi-a greșit un tiv…

Părinți, haideți să nu uităm că suntem o echipă și că trebuie să lucrăm împreună pentru binele copiilor! Un cadru didactic liniștit, respectat și platit decent va intra în clasă și va da mai mult randament. Iar copiii dvs vor fi principalii beneficiari. 🙏

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button