Ucraina îl face ”criminal” pe Putin după vizitele în zonele cucerite
Vladimir Putin vizitează locurile „crimelor” sale în Ucraina, a denunţat marţi Kievul, după ce Kremlinul a anunţat o vizită surpriză efectuată de preşedintele rus în regiuni ocupate din sudul şi estul Ucrainei, relatează AFP, informează Agerpres.
Această călătorie „este un ‘turneu special’ al autorului uciderilor în masă în teritoriile ocupate şi devastate pentru ca să se bucure de aceste crime” comise de forţele ruse, a declarat pe Twitter Mihailo Podoliak, un consilier al preşedinţiei ucrainene.
După ce vizita lui Putin a fost făcută publică marţi, oficialii ucraineni au declarat că forţele ruse au bombardat piaţa centrală din Herson, rănind şase persoane.
Preşedintele rus Vladimir Putin a vizitat luni cartierul general a două unităţi de trupe care luptă în regiunile ucrainene Herson (sud) şi Lugansk (est), anexate de Rusia în septembrie anul trecut, unde s-a interesat de situaţia de pe fronturile din sud şi est, a anunţat Kremlinul, citat de EFE.
„Comandantul suprem al forţelor armate ale Federaţiei Ruse a vizitat cartierul general al grupului ‘Dniepr’ (‘Nipru’) pe direcţia Herson”, a precizat preşedinţia rusă într-un comunicat laconic pe site-ul său despre prima vizită a lui Putin în regiune în cele aproape 14 luni de campanie militară în Ucraina.
Trupele ruse controlează doar parţial regiunea Herson, retrăgându-se de pe o treime din nordul regiunii în noiembrie anul trecut. Putin a vizitat de asemenea Mariupol, în estul regiunii Doneţk, la 19 martie.
Totodată, Kremlinul a comunicat şi despre vizita lui Putin la „cartierul general al unităţii ‘Vostok’ (‘Est’) a Gărzii Naţionale din Republica Populară Lugansk”. Este, de asemenea, prima deplasare a lui Putin în această regiune ucraineană.
Potrivit Kremlinului, la cartierul general al grupului „Dniepr”, preşedintele rus a ascultat informări din partea comandantului forţelor aeropurtate, general-colonelul Mihail Teplinski, a comandantului Grupului ‘Dniepr”, general-colonelul Oleg Makarevici, şi a altor şefi militari.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat că vizita lui Putin la Herson şi Lugansk a avut loc luni, 17 aprilie, şi a fost legată de dorinţa preşedintelui ‘de a primi informaţii operative pe teren” despre desfăşurarea campaniei militare în Ucraina.
„Acum, preşedintele vizitează din ce în ce mai des noile regiuni” ale Rusiei, a spus Peskov.
Potrivit agenţiei oficiale de presă TASS, Putin a cerut informaţii despre situaţia din zonele Herson şi Zaporojie.
La cartierul general al grupului ‘Vostok’ din Lugansk, Putin a ascultat rapoarte de la general-colonelul Aleksandr Lapin şi de la alţi comandanţi de rang înalt despre situaţia de pe acest front. Regiunea Lugansk este controlată aproape sută la sută de Rusia, spre deosebire de regiunea vecină Doneţk, unde a cucerit aproape jumătate din teritoriu şi unde singurele sale ofensive se desfăşoară în prezent în oraşele Bahmut, Avdiivka şi Mariinka.
Cu această ocazie, preşedintele rus i-a felicitat pe militari cu ocazia Paştelui ortodox şi le-a oferit copii ale unei icoane religioase care a aparţinut, a spus el, ‘unuia dintre cei mai de succes miniştri ai apărării din Imperiul Rus’, a spus el. Ulterior, Kremlinul a precizat că este vorba de ministrul Piotr Vannovski.
Unele materiale din media de stat ruse au fost însoţit de o înregistrare video în care Putin se află într-un buncăr în compania a trei şefi militari şi spune: „Acum va fi Paştele”, deşi sărbătoarea de Paşti fusese în urmă cu două zile, ceea ce a generat semne de întrebare în legătură cu autenticitatea acestei presupuse „vizite în teren”, notează agenţia de presă Unian.
Ce spune Kremlinul
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a încercat să risipească îndoielile, insistând că Putin a efectuat vizita luni.
„Într-adevăr, preşedintele când a dăruit icoana a spus:’La noi e Paştele acum!’. Problema este că Paştele la noi se ţine 40 de zile. Iar mai ales acum este Săptămâna pascală. Unii, pur şi simplu, s-au legat în mod eronat de această frază şi au făcut tot felul de ipoteze. Această călătorie a avut loc ieri”(luni), a afirmat Dmitri Peskov.
O înregistrare video difuzată de Kremlin îl arată pe Putin coborând dintr-un elicopter în timp ce vizita cartierul general al Grupului ‘Dniepr’ din regiunea Herson, conform media de stat ruse.
„Este important pentru mine să vă aud părerea despre situaţie, să vă ascult şi să fac schimb de informaţii”, a declarat Putin în înregistrarea video, înconjurat de comandanţi militari de rang înalt.
Preşedintele Rusiei şi-a trimis trupele în Ucraina în februarie 2022, declanşând cel mai mare conflict din Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.