Internațional

Un important general american le taie avântul ucrainenilor și contrazice marele plan al lui Zelenski

Generalul american Mark Milley, şeful Statului Major Interarme din SUA, a declarat pentru „Defense One” că este puțin probabil ca Ucraina să alunge toate forțele ruse de pe teritoriul său în cursul acestui an, subliniind că aceasta este o sarcină foarte dificilă.

„Nu cred că acest lucru se va face în viitorul apropiat anul acesta” – a remarcat Milley. Totodată, generalul a menţionat că, deși este o sarcină militară foarte dificilă, aceasta poate fi îndeplinită.

„Zelenski (Volodimir Zelenski, preşedintele ucrainean, n.r.) a declarat public de multe ori că scopul Ucrainei este de a alunga toți rușii din teritoriile sale ocupate de Rusia. Iar aceasta este o sarcină militară importantă. O sarcină militară foarte dificilă, deoarece câteva sute de mii de ruși sunt în Ucraina. Eu nu spun că acest lucru nu se poate face, ci spun doar că aceasta este o sarcină foarte dificilă”, a explicat Mark Milley, informează Rador.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button