Politică

Sindicalist CFR: Nu îmi pot imagina cum a murit colega noastră. Este clar victima sistemului defect din România

Rodrigo Maxim, lider de sindicat din cadrul CFR, a afirmat că angajata CFR Călători care a murit în urma accidentului feroviar de la Galaţi, de la sfârşitul săptămânii trecute, este ”victima sistemului defect” din România.

Rodrigo Maxim a declarat, luni, la Prima News, că CFR Călători nu a mai avut buget de investiţii din 2011.

“Nu îmi pot imagina cum a murit colega noastră, femeia era în timpul serviciului şi îşi făcea treaba şi este clar victima sistemul defect din România, care acceptă să lucreze fără buget de venituri şi cheltuieli pe anul 2023, aprobat prin Hotărâre de Guvern, care acceptă să nu primească banii de investiţii necesari din 2011 şi până în prezent, niciun leu, deşi acţionar unic este statul român. În 2016, Uniunea Europeană recunoştea că CFR Călători a fost subcompensată cu peste două miliarde 100 de milioane şi solicita Ministerului Transporturilor, la acea vreme, să vină cu acei bani şi s-ar fi schimbat tot materialul rulant al CFR Călători. Atunci s-a spus că vine în 2017 o autoritate de reformă feroviară care o să schimbe tot şi uite că am pierdut ocazia ca să avem acum tot parcul de material rulant CFR Călători, adică peste 80 la sută din prestaţia din România cu trenuri noi şi se putea face şi pentru operatorii privaţi prin Autoritatea de Reformă Feroviară şi aveam numai trenuri noi în România”, a afirmat Rodrigo Maxim. 

El a cerut Guvernului să aprobe urgent bugetul de venituri şi cheltuieli al CFR Călători pentru 2023. 

“La noi în România se refuză efectiv călătorului să aibă condiţii la fel ca peste tot în UE. Mergem pe ideea că urgent Guvernul trebuie să aprobe bugetul de venituri şi cheltuieli al CFR Călători pe 2023, urgent CFR Călători trebuie să facă împrumut la bănci şi să cumpere trenuri noi”, a mai precizat sindicalistul CFR.

Sâmbătă seară, în gara din Galaţi, locomotiva unui tren a lovit un vagon de călători, accident care s-a soldat cu moartea unei femei şi cu rănirea a trei bărbaţi. 

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru distrugere sau semnalizare falsă, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurilor în care s-a produs acest eveniment feroviar. Din declaraţia mecanicului, reiese că locomotiva a accelerat brusc şi că el a încercat să acţioneze sistemul de frânare, dar acesta nu a mai frânat, ceasul vitezometrului locomotivei rămânând blocat la poziţia 75 km/h.

În urma coliziunii extrem de puternice, vagonul a fost deformat în partea de impact şi s-a deplasat aproximativ 80 de metri. În momentul producerii evenimentului, în vagonul de călători se afla partida trenului, formată din şeful de tren, o femeie cu vârsta de 53 de ani, conductorul de tren, un bărbat cu vârsta de 47 de ani, precum şi un călător, un bărbat, cu vârsta de 53 ani din comuna Piscu, judeţul Galaţi.

Doi dintre bărbaţii răniţi mai erau internaţi duminică, iar medicii afirmau că ei sunt stabilizaţi. Cea de-a treia persoană rănit a fost externată. De asemenea, femeia care a murit suferise o plagă penetrantă la nivelul gâtului.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button