Senatul a adoptat starea de alertă
Proiectul de lege care prevede măsurile de restricție pentru perioada de alertă a fost adoptat marți, cu amendamente, de către Senat.
Senatul a adus amendamente proiectului de lege care a fost votat cu 111 voturi pentru, 8 împotrivă și 15 abțineri.
Starea de alertă se va institui pe întreg teritorul României sau pe teritoriul anumitor unități administrativ-teritoriale, potrivit formei amendate de Senat.
Perioada stării de alertă va fi inițial de 30 zile și poate fi prelungită cel mult încă 30 de zile, prin hotărâre de Guvern, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, notează agerpres.ro.
„Când starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului. Parlamentul se pronunţă în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviinţare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată”, se arată în actul normativ.