Novak Djokovic a căștigat finala de la Australian Open
Tenismanul sârb Novak Djokovic (5 ATP, favorit nr. 4) a câştigat duminică finala de la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, după ce în ultimul act l-a învins pe grecul Stefanos Tsitsipas (4 ATP, favorit nr. 3) cu 6-3, 7-6 (7/4), 7-6 (7/5), transmite Agerpres.
Sârbul s-a impus după o partidă care a durat trei ore, ambii jucători făcând câte trei duble greşeli, grecul reuşind nu mai puţin de 15 aşi, Djokovic doar 7.
Odată cu acest succes, campionul sârb, în vârstă de 35 de ani, care a cucerit pentru a zecea oară trofeul la competiţia de la antipozi, a obţinut al 22-lea său titlu de Mare Şlem, egalând astfel recordul rivalului său spaniol Rafael Nadal.
De asemenea, Djokovic va reveni de luni în fotoliul de lider al clasamentului ATP, pe care l-a ocupat anterior timp de 373 de săptămâni (record absolut).
„Nole” nu a putut participa la ediţia de anul trecut a Openului australian, câştigată de Nadal, sârbul fiind expulzat din Australia deoarece nu era vaccinat împotriva Covid-19.
Djokovic are, începând de duminică, 11-2 în meciurile directe cu Tsitsipas, ultimele zece dueluri fiind tot atâtea victorii ale sârbului.
De partea cealaltă, Tsitsipas a jucat pentru prima dată finala de la Australian Open. Grecul a fost semifinalist anul trecut şi a jucat pentru a doua oară în carieră o finală de Mare Şlem, după cea din 2021 de la Roland Garros, pierdută chiar în faţa sârbului.