Știrile 60m.RO

Interesele ascunse de la Complexul Energetic Oltenia. Cine a făcut averi

Tragedia produsă pe 18 ianuarie 2023 la cariera Jilţ din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) a scos la iveală, din nou, hoţiile petrecute aici după Revoluţie, dar şi triada şefilor şi averile acestora.

După tragedie, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a propus schimbarea mai multor directori ai CEO, dar şi un plan pentru îmbunătăţirea condiţiilor de lucru pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple.

Unii dintre directorii propuşi spre a fi schimbaţi şi-au acceptat partea de vină, în timp ce alţii ţin strâns de funcţii.

La CEO a apărut, de mult timp, o triadă de şefi care îl contestă acum pe ministrul Energiei pe care îl consideră singurul vinovat de tragedia din 18 ianuarie, atunci când trei mineri şi-au pierdut viaţa.

Cei trei sunt: Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, Daniel Burlan, Președintele Comitetului Director al CEO și Marius Negru, membru în Comitetul Director al CEO.

Cine este Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj

Cel care cere demisia Ministrului Energiei, Cosmin Popescu, a fost condamnat pe 9 decembrie 2009 de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție la doi ani de închisoare sub supraveghere pentru acte de corupție.

În vremea în care a fost secretar de stat în Ministerul Economiei și Comerțului, a falsificat un raport de control al ministerului în scopul favorizării inculpatului Ionel Manțog.

Popescu a avut legături strânse cu CEO aproape toată viaţa, fiind angajat pe diverse funcţii între anii 1999 – 2020, atunci când a devenit preşedintele CJ Gorj.

După ce își va încheia mandatul, acesta cel mai probabil se va întoarce în funcția de consilier juridic. Cosmin Popescu a ocupat atât funcții de execuție, precum cea menționată anterior cât și funcții de conducere precum șef birou legislație sau director resurse umane. (vezi CV complet aici).

Ca orice funcționar cinstit angajat la o mare companie de stat, Cosmin Popescu se laudă cu o avere impresionantă. Conform declarației sale de avere, acesta are o casă de 200 de metri pătraţi în Târgu Jiu plus un teren de 509 mp, achiziționate în 2014 și un apartament de 56 mp în Sectorul 1 din București, achiziționat în anul 2021 (valoarea la acea vreme a unui astfel de apartament depășea 100.000 euro).

De asemenea, acesta se mai poate lăuda și cu două autoturisme scumpe, un BMW 320, achiziționat în 2017 și un VW Scirocco, achiziționat în 2010. (vezi declarația de avere).

În conturi, președintele CJ Gorj, care a ocupat în mare parte doar funcții cu salarii normale, a strâns puțin peste 20.000 euro.

Cine este Daniel Burlan, preşedintele Comitetului Director al Complexului Energetic Oltenia
Al doilea personaj care s-a legat de scaunul de președinte este Daniel Burlan, un individ care a condus Societatea Națională a Lignitului Oltenia în perioada 2005 – 2012.

În plus, Burlan a fost numit din 2018 membru al Directoratului, iar din 2020 este președintele acestuia. Având în vedere numeroasele funcţii de la CE Oltenia, putem spune că este imposibil ca el să nu fi ştiut de toate problemele minerilor şi toate problemele cu care CE Oltenia se confruntă.

Contra-performanțele lui Daniel Burlan sunt greu de egalat. Printre acestea amintim doar: 85,6 milioane de lei pierderi a avut SNLO, compania minieră condusă de acesta, la momentul integrării în CEO și datorii la furnizori de peste 100 de milioane de lei; în 2009 și 2010, cât timp s-a aflat la conducerea SNLO, aceasta a înregistrat pierderi care totalizau 134 de milioane de lei.

Daniel Burlan a fost ani de zile „fața” grupului de interese Condescu-Manțog. Așa închidem un prim cerc de interese între Cosmin Popescu și Daniel Burlan, prin fostul secretar de stat Ionel Manțog.

Ca orice lider care se respectă, Daniel Burlan a fost implicat și într-un mare dosar de penal, numit „Masa Caldă”. Acesta este acuzat de delapidare împreună cu foarte mulți directori din minerit și energie, potrivit stiripesurse.ro.

Deși Daniel Burlan a fost doar angajat în cadrul CEO, acesta și-a permis, pe modelul lui Cosmin Popescu, 2 case: una de 138 mp construită în municipiul Motru și a doua de 70 mp cumpărată în București. De asemenea, acesta mai deține aproximativ 1200 mp de teren intravilan în Motru și alți 620 mp în Târgu Jiu. (vezi declarație de avere).

Cine este Marius Negru, finul preşedintelui CJ Gorj


Marius Negru, fost membru în Consiliul Judeţean Gorj condus de nașul său Cosmin Popescu, este exemplul clasic de sinecură de partid. Un personaj obscur care și-a cumpărat terenuri, case, apartamente și mașini din simplu salariu de inginer.

Trei mașini are Marius Negru în declarația de avere, toate străine, de la VW la Audi sau Renault, o casă și un apartament. Datoriile lui sunt ca ale oricărui cetățean obișnuit, până ajungem să vedem că împrumutat 25.000 lei în 2020, cu scadență în 2022, de la un IFN. (vezi declarație de avere)

Cosmin Negru şi-a făcut studiile la Universitatea „Constantin Brâncuși”, iar experiența profesională este în jurul companiei Hidroelectrica. Cu toate acestea a fost numit membru în Directoratul CE Oltenia.

Nu în ultimul rând, este interesantă și compania condusă de către nevasta lui Marius Negru, RND CONNEXIONS SERV SRL, care în anul 2015 a avut o cifră de afaceri de peste un milion de lei, înregistrând multiple contracte cu Compania de Apă Oltenia sau cu diverse primării din județ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button