Maia Sandu, despre scoaterea partidului ȘOR în afara legii: Dacă se finanțează din bani murdari, în mod ilegal, aceasta înseamnă corupție
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, vine cu o reacție la anunțul făcut de ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, privind elaborarea unei sesizări la adresa Curții Constituționale ce ține de scoaterea Partidului „ȘOR” în afara legii. Potrivit șefului statului, dacă Executivul are suficiente argumente, atunci ar trebui să sesizeze Înalta Curte.
„Domnul ministru (Sergiu Litvinenco – ministrul Justiției – nota red.) este cel care poate să discute la acest subiect. Dacă Guvernul crede că există suficiente argumente, să meargă la Curtea Constituțională, care-și va spune punctul de vedere. Eu pot să spun ceea ce am spus de foarte mulți ani. Un partid politic este acel care se finanțează transparent și corect. Dacă se finanțează din bani murdari, în mod ilegal, aceasta înseamnă corupție, nu este un partid politic. Noi trebuie să insistăm așa încât toate partidele politice să respecte legea privind finanțarea partidelor politice”, a precizat Sandu.
Amintim că ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a anunțat că ar exista suficiente circumstanțe juridice pentru declararea neconstituționalității Partidului „ȘOR”. Potrivit demnitarului, Legea supremă prevede expres că „partidele care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sunt neconstituţionale”.