Internațional

Lula da Silva a câștigat alegerile în Brazilia

“Brazilia revine!”, a spus Lula, în vârstă de 77 de ani, după ce a câştigat alegerile. “Începând de la 1 ianuarie, voi guverna pentru cei 215 milioaane de brazilieni şi braziliene, nu doar pentru cei care au votat pentru mine. Nimeni nu vrea să trăiască într-o ţară divizată, în stare de război continuu. Această ţară are nevoie de pace şi de unitate. Nu există două Brazilii, suntem un singur popor”, a declarat el, citat de News.ro.

Lula 60.329.672 voturi – 50,9%, Bolsonaro 58.198.012 voturi – 49,1% cu 99,97% din voturi numărate.

Absenteism 20,57%, voturi albe 1,43%, voturi nule 3,16%. Alegători înscriși pe liste 156.454.011, dintre care 697.078 în afara țării.

Lula se adresează națiunii după confirmarea victoriei sale:

„În primul rând, vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu”, a spus Lula. „Poporul brazilian vrea cărți în loc de arme. Este timpul să punem jos armele, care nu ar fi trebuit să fie scoase niciodată”, a adăugat el. Bolsonaro a relaxat legile privind armele de foc în întreaga Brazilie și a provocat explozia deținerii de arme de foc pe parcursul președinției sale.

Lula a declarat că vrea să combată rasismul și să se asigure că albii, negrii și indigenii au aceleași drepturi și acces la aceleași oportunități. Lula a mai spuns că își dorește în Brazilis „pacea, democrația și demnitatea”. Nu există „două Brazilii”, a adăugat el. „Suntem un singur popor”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button