Iohannis și Ciucă se tem că România nu o să fie primită în Schengen
Președintele României și premierul au avut o întrevedere cu premierul Olandei, Mark Rutte. Cei doi oficiali români au declarat că euroscepticismul ar crește în România, dacă țara noastră nu este primită în spațiul Schengen. De precizat este faptul că țara noastră îndeplinește toate condițiile de aderare la spațiul Schengen.
„Pentru mine, pentru noi cei prezenţi aici la pupitre eşecul nu este o variantă. Noi căutăm soluţiile pentru a transforma acest demers într-o reuşită. Asta e convingerea noastră, dar trebuie să vedem lucrurile aşa cum ar putea fi, în cazul contrar. Un eşec în acest obiectiv naţional probabil ar duce la o creştere a euroscepticismului în România. Dar este o variantă ipotetică care nu se va întâmpla, fiindcă noi nu calculăm pentru varianta eşec, noi calculăm pentru varianta reuşită”, a afirmat Klaus Iohannis, miercuri la Cincu.
La rândul său, premierul Olandei Mark Rutte a precizat, întrebat dacă opoziţia Olandei în aderarea ţării noastre la Schengen nu ar alimenta discursul rusesc potrivit căruia ar fi breşe de securitate în UE şi în atitudinea unor ţări membre ale NATO, că Rusia nu are niciun rol în această procedură.
„Rusia nu joacă niciun rol în această procedură. Olanda a zis mereu cine vrea să adere, poate să adere şi trebuie să avem transparenţă. Avem bineînţeles MCV care este foarte important, dar şi Schengen – sistemul de informaţii, ce faci cu cei care intră în UE, persoanele care trebuie să iasă. Toate aspectele trebuie avute în vedere. De aceea este adevărat că acum cu Ucraina, MCV trebuie să avem o evaluare mai largă pentru a putea lua o decizie care este transparentă şi bazată pe fapte. Alte argumente nu pot juca un rol în această procedură”, a completat Rutte, relatează News.ro.
Întrebat dacă există posibilitatea ca anul acesta, înainte de Consiliul JAI, Olanda să răspundă pozitiv solicitării României de aderare la Schengen, premierul olandez nu a avansat un termen, afirmând că este nevoie de finalizarea analizelor făcute la nivel european.„Olanda nu se opune aderării României la Schengen, dar trebuie să o facem într-o manieră transparentă şi corectă. De aceea am menţionat MCV. Trebuie să avem suficienţi paşi pozitivi şi trebuie să avem un stat de drept structural mai bun. Au fost făcut foarte mulţi paşi. Ceea ce trebuie stabilit acum, în cadrul MCV, despre corupţie, despre crima organizată, de asta este MCV, se lucrează la asta pentru a evalua şi după aceea trebuie să şi apreciem. Al doilea lucru, din punctul meu de vedere în legătură cu Schengen: sistemul de informaţii Schengen. Comisia Europeană a început procedurile cu privire la asta, eu cred că misiunea de evaluare ar putea fi mai profundă, dar şi acolo aşteptăm rezultatele şi nu ştiu cînd vor veni rezultatele, trebuie să întrebăm şi după aceea putem da un răspuns. Deci nu pot să dau un termen, dar nu vom lua mai mult timp decât necesar”, a mai explicat Mark Rutte.
Premierul Ciucă a adăugat că răspunsul privind aderarea la Schengen va fi unui pe măsură, în condiţiile în care atitudinea României va fi de a prezenta realitatea în mod transparent.„Tot efortul la nivelul Guvernului, instituţiilor nu au fost făcute pentru altcineva decât pentru români, mediul de afaceri, care aşteaptă un răspuns pozitiv. Este o decizie care nu va ajuta doar România, ci şi ţările din jur şi din UE. Eu sunt ferm convins că prin această atitudine a noastră de a prezenta realitatea, de a fi cât mai transparenţi vom primi un răspuns pe măsură. Nu pot să am altă atitudine vis a vis de un eşec, care nu cred că se va întâmpla, dar potenţialul de eurospecticism e unul posibil”, a explicat prim-ministrul Nicolae Ciucă.