PSD și PNL au respins propunerea AUR privind ajutorarea familiilor cu mulți copii
PSD și PNL au respins propunerea AUR privind ajutorarea familiilor cu mulți copii.
Ințiativa prevedea reducerea până la zero a impozitelor pe proprietate, în funcție de numărul de copii aflați în întreținere. Potrivit textului de lege propus de AUR, familiile cu 3 copii ar fi beneficiat de o reducere cu 25%. cele cu 4 copii – 50%, iar în cazul în care numărul de copii ar fi de 5 sau mai mulți, impozitul pe proprietate ar fi zero.
Proiectul de lege propus de AUR este inspirat din legislația unor țări cu îndelungată tradiție democratică: Germania, Franța sau Italia. Acolo, autoritățile sunt conștiente de importanța unei politici demografice sănătoase și dau o mână de ajutor foarte necesară familiilor care au de crescut un număr mare de copii.
Chiar dacă România trăiește o adevărată catastrofă demografică de mai mulți ani, chiar dacă numărul nou-născuților a fost anul trecut cel mai mic din istoria României, partidul- stat PSDNL nu consideră că este cazul să stimuleze natalitatea și nici să ajute familiile cu mulți copii.