Internațional

38 de ruşi, inclusiv diplomaţi, au fost arestaţi în Muntenegru sub suspiciunea de spionaj

Treizeci şi opt de persoane, în principal rezidenţi ruşi, au fost arestate în Muntenegru sub suspiciunea de spionaj, a dezvăluit joi cotidianul local Pobjeda, citând surse neidentificate, potrivit Reuters, scrie Agerpres.

Anterior în cursul zilei, premierul Dritan Abazovic a declarat într-o transmisiune live a şedinţei de guvern că este în desfăşurare o ‘operaţiune internaţională’, cu asistenţa unor parteneri externi, la care participă procuratura de stat muntenegreană, pentru apărarea intereselor ţării, dar nu a oferit detalii.

Muntenegru, ţară membră a NATO şi candidată la aderarea la Uniunea Europeană, s-a alăturat sancţiunilor internaţionale împotriva Rusiei în urma invaziei acesteia în Ucraina. În trecut, Podgorica a expulzat diplomaţi ruşi.

Potrivit publicaţiei Pobjeda, ofiţeri operativi ai Agenţiei pentru Securitate Naţională din Muntenegru (ANB) şi ai Procuraturii Speciale de Stat (SDT) au reţinut şase diplomaţi ruşi, 30 de cetăţeni ruşi cu permis de şedere temporară şi doi muntenegreni sub suspiciunea de spionaj.

Agenţia de presă de stat rusă TASS a transmis anterior, citând portalul muntenegrean Vijesti, că joi au fost arestaţi la Podgorica câţiva cetăţeni muntenegreni sub suspiciunea că ar fi lucrat pentru serviciile de informaţii ruseşti. Unul dintre aceştia, conform aceleiaşi surse, ar fi un angajat al administraţiei de stat care în decurs de mai bine de zece ani ‘a acţionat în beneficiul spionajului rusesc’.

Potrivit TASS, Procuratura Specială de Stat muntenegreană ar fi negat informaţiile despre arestări, confirmând doar efectuarea unor percheziţii la cei suspecţi. Poliţia ar efectua doar percheziţii în apartamentele unui număr de cetăţeni ‘suspectaţi de crearea unei organizaţii criminale şi de spionaj’.

Ambasada Rusiei din Podgorica nu a răspuns deocamdată la o solicitare din partea Reuters pentru a face un comentariu cu privire la aceste reţineri. Nici responsabili ANB şi SDT nu au putut fi contactaţi imediat pentru comentarii.

În 2016, Muntenegru a acuzat agenţi ruşi de implicare într-un complot pentru a aduce opoziţia prorusă la putere prin asasinarea premierului de la acea vreme Milo Djukanovic şi zădărnirea integrării fostei republici iugoslave în NATO.

Moscova a respins în mod repetat aceste acuzaţii, calificându-le drept absurde. Muntenegru s-a alăturat Alianţei Nord-Atlantice în 2017.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button