Politică

Dan Tanasă avertizează: Recoltele din acest an se vor vinde sub prețul pieței

Recoltele din acest an se vor vinde sub prețul pieței, avertizează Dan Tanasă, în contextul în care Consiliul UE a aprobat eliminarea taxelor de import pentru toate produsele importate din Ucraina pentru un an de zile. Deputatul AUR solicită Ministerului Agriculturii să sprijine fermierii români și să le asigure acestora acces pe piața internă. Cetățenii români au dreptul să consume produse de calitate și la prețuri accesibile.

Pe data de 24 mai, Consiliul Uniunii Europene a aprobat eliminarea, timp de un an, a taxelor de import pentru toate produsele importate din Ucraina, în ideea de a susţine economia acestei ţări atacată de Rusia, informează Agerpres, citând AFP. Decizia se aplică pentru o perioadă de un an şi suspendă, în special, toate tarifele prevăzute în temeiul titlului IV din Acordul de asociere dintre UE şi Ucraina de instituire a unei zone de liber schimb aprofundate şi cuprinzătoare (DCFTA) care nu fuseseră încă liberalizate.

Suspendarea vizează produsele industriale care fac obiectul eliminării treptate a taxelor vamale până la sfârşitul anului 2022, fructele şi legumele care fac obiectul sistemului preţului de intrare, precum şi produsele agricole şi cele prelucrate care fac obiectul contingentelor tarifare. De asemenea, s-a suspendat perceperea taxelor antidumping la importurile din Ucraina precum şi aplicarea regimului comun aplicabil importurilor în ceea ce priveşte importurile din Ucraina.         

Ceea ce părea acum o lună un ajutor umanitar și economic pentru Ucraina, acum se întoarce ca un bumerang împotriva fermierilor români care își vor vinde recoltele din acest an sub prețul pieței. Deși la vremea aceea, îi asigurați pe fermieri că nu vor fi afectați de decizia Comisiei Europene, la care România a aderat imediat și că, dacă veți constata însă că decizia va impacta în vreun fel stabilitatea pieței românești, atunci vor fi luate măsuri.

În declarațiile dvs. publice susțineți că România nu a fost o piață de desfacere pentru produse alimentare importate din Ucraina, de fapt România este mai curând o țară de tranzit pentru produsele alimentare din Ucraina și nici măcar capacitatea României de depozitare pentru cereale nu este afectată. „Avem o capacitate de depozitare de 29 de milioane de tone, iar depozitele sunt destinate în special fermierilor români, care nu vor fi afectați”.

Domnule Ministru, vă adresez următoarele întrebări la care așteaptă răspunsuri fermierii:

  • Ce măsuri veți lua pentru a ajuta fermierii români care își vor vinde recoltele din acest an sub prețul pieței?
  • În condițiile în care întreaga Europă se teme de o criză alimentară, consider necesară intervenția Ministerului Agriculturii în a salva o cantitate cât mai mare de cereale  cumpărând-o pentru rezerva de stat a României. Astfel, fermierii români care vor recolta anul acesta pot să vândă produsele românești calitative, iar populația țării  trebuie să fie asigurată de faptul că nu vom traversa o criză alimentară despre care se vorbește pe un ton tot mai apăsat în condițiile în care războiul dintre Ucraina și Rusia nu se va opri curând.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button