Politică

Ministerul Energiei plătește chirie de 53.000 de euro/lună lui Răzvan Petrovici, membru al grupului de la Monaco, trimis în judecată pentru evaziune fiscală

În luna iunie anul trecut, Ministerul Energiei condus de liberalul Virgil Popescu, a încheiat un contract de închiriere a unui sediu pentru instituție. Chiria se ridică la 265.000 de lei pe lună, aproximativ 53.000 de euro. Proprietarul este Răzvan Petrovici, un milionar care face parte din grupul de la Monaco, trimis în judecată pentru evaziune fiscală, arată o investigație PressHub.ro.

Anul trecut, Ministerul Energiei lansa o invitație de participare în vederea închirierii unui spațiu într-o clădire de birouri. Potrivit documentului, obiectul contractului era „servicii de închiriere unui spaţiu într-o clădire de birouri, dotat cu mobilier de birouri, utilităţi şi spaţii de parcare necesare pentru desfăşurarea activităţii Ministerului Energiei conform cerințelor din caietul de sarcini”.

Ministerul, care are 366 de angajați, era dispus să plătească 18,5 euro pe metru pătrat. Maxim 14 euro/mp pentru chirie și 4.5 euro pentru utilități/întreținere. Durata contractului este de 5 ani. Vechiul sediu nu mai corespundea cerințelor pandemiei, distanța dintre angajați fiind mai mică de 2 m, lucru „nerecomandat de specialiști”.

Pe 3 iunie 2021, Ministerul Energiei semnează contractul de închiriere cu firma Vita Brevis SRL din comuna Snagov. Instituția publică închiriază 4.240 de metri pătrați, adică parter și 8 etaje, la care se adaugă 73 mp spațiu recepție care este oferit cu titlu gratuit de Vita Brevis.

În caietul de sarcini se precizează clar că imobilul de închiriat trebuie să fie o clădire de birouri. În realitate, imobilul cu pricina este un bloc de locuințe, deținut în proporție de 62% de firma lui Petrovici. Restul sunt apartamente normale, unii proprietari locuind în acest bloc din 1960.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button