Știrile 60m.RO

România și alte 22 de state pun bazele unui Colegiu de Informații european

Douăzeci și trei de țări au validat miercuri la Zagreb crearea oficială a unui Colegiu de Informații european, o platformă inedită de schimburi menită a consolida cultura serviciilor de informații și cooperarea dintre acestea.

Cele 23 de țări, printre care se numără și România dintre care majoritatea sunt membre ale Uniunii Europene, au parafat o scrisoare de intenție, punând în practică o idee lansată în septembrie 2017 de către președintele francez Emmanuel Macron privind crearea unei „Academii de Informații”.

Colegiul intenționează „să favorizeze dialogul strategic între comunitățile de informații din Europa”, să le transmită mai bine decidenților și cetățenilor mizele acestei discipline și „să dezvolte o reflecție academică” prin publicații, conform comunicatului transmis după ceremonia de semnare.

Aflați mai multe detalii dintr-un articol semnat de Karla Juničić, de la EURACTIV Croația (în limba engleză).

Sursa: www.euroactiv.ro

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button