Drumul expres Brăila – Galați: Lucrări în forță demarate de constructorul român
Între municipiile Brăila și Galați se construiește în prezent un drum expres de circa 11 km care se va conecta în apropiere de viitorul pod peste. Lucrările au demarat anul trecut în toamnă, dar acum constructorul român și-a turat motoarele și, deși suntem în plin sezon de iarnă, șantierul arată ca un furnicar.
Drumul expres este construit de companiile din grupul UMB pentru circa 372 de milioane de lei. Termenul de execuție este de 24 de luni, adică ar trebui să fie gata în toamna lui 2023.
Noi imagini filmate cu drona arată mobilizarea în forță a constructorului pe șantier, chiar dacă teoretic sezonul de lucru începe din primăvară.
Proiectul drumului expres pornește din drumul de legătură brăilean al podului peste Dunăre. Noul DX are 11 km, 3 poduri, 2 viaducte și un pasaj, fiind prevăzute 2 benzi pe fiecare sens de circulație.
CNAIR a semnat în luna aprilie contractul pentru Drumul Expres Brăila – Galați cu Asocierea SC SA & PE CONSTRUCT SRL (LIDER DE ASOCIERE) – SPEDITION UMB – TEHNOSTRADE S.R.L. (n.r. toate firme în cadrul UMB Grup). Lucrările efective au debutat în octombrie.
Valoarea contractului este de 371.416.131,09 lei fără TVA, iar durata contractului este de 34 luni, din care 10 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție este de 120 de luni.
Drumul Expres Brăila – Galați va fi o variantă alternativă viabilă pentru traficul greu de pe DN22B și va asigura o conexiune corespunzătoare între cele două orașe, precum și cu podul suspendat peste Dunăre din zona Brăila.
Drumul expres Brăila – Galați
Drumul expres, care probabil va purta indicativul DX6 conform Master Planului, se va racorda, în zona de nord a municipiului Brăila, cu actualul proiect al șoselei parte din proiectul noului Pod peste Dunăre de la Brăila, lucrări în prezent în execuție.
Drumul expres va fi proiectat pentru viteza de 120 km/h și va avea o platformă de 22 de metri din carea partea carosabilă va fi formată din câte două benzi de câte 3,5 metri pe fiecare sens și o zonă mediană de 3 metri cu câte 0,75 metri spațiu pentru parapete, conform informațiilor din caietul de sarcini.
Platforma drumului expres va mai avea patru benzi mici de încadrare de câte jumătate de metru și câte un acostament înierbat de 1,5 m pe fiecare parte.
De-a lungul traseului vor fi proiectate două poduri peste canale de irigații și două viaducte (câte unul pe sens) peste digul de apărare pentru ape mari al râului Siret, peste calea ferată și peste râul Siret.
Primul viaduct va avea o lungime de 845 de metri și peste râu drumul expres va trece pe un pod hobanat de 290 de metri.
Al doilea viaduct va avea o lungime de 389 de metri, iar traversarea râului Siret se va face printr-un pasaj de 120 de metri.
Proiectul mai prevede și lărgirea actualului DN28 de la două la patru benzi pe o distanță de 0,43km dinspre municipiul Galați până la intersecția cu Drumul Expres.