Opinii

Guvernul anti-național îi jupoaie pe români cot la cot cu marile companii energetice

Pe fondul evenimentelor petrecute în ultimii ani, aud tot mai mulți români plângându-se că ne jecmănesc străinii, că ne privesc ca pe niște sclavi de pe plantație și tratează România ca pe o colonie. Fraților, dar nici nu e nevoie de străini să ne trateze ca pe sclavi, fiindcă, înainte de ei, ne tratează astfel chiar propriul nostru guvern! Și nici străinii, nici guvernul nu-s de vină că ne tratează ca pe sclavi, ci noi suntem, fiindcă ne purtăm ca niște sclavi. Produsele de primă necesitate și utilitățile sunt tot mai scumpe, mâncarea a devenit un lux, căldura din case lipsește cu desăvârșire. Frică pentru ziua de mâine, frig în apartamente, foame cât de curând… ce-ar mai lipsi ca să fie exact ca pe timpul comunismului? Dictatura, vor zice unii, dar și pe-asta deja o avem: când îți impune guvernul cum să ieși din casă – asta dacă-ți dă voie să ieși – cum să mergi pe stradă și în ce magazine nu poți intra, nu se numește că trăim în plină dictatură?

În decembrie 1989, românii au ieșit în stradă fiindcă le-a ajuns cuțitul la os. În ianuarie 2021, după trei decenii de democrație de mucava, românii nu mai ies în stradă, ci dârdâie de frig prin case, poftesc la produsele alimentare, deja prea scumpe pentru buzunarul lor, de prin rafturile magazinelor și își dau ultimul leuț din salariu și din pensie ca să plătească gazul, benzina, lumina, care s-au scumpit îngrozitor de mult. Dar nimeni nu se întreabă: de ce s-au scumpit toate? A fost vreo recensiune mondială, a picat bursa de pe Wall Street, a fost secetă trei ani, cutremur de nouă grade, a picat cometa aia din film pe noi? Nu, nimic din toate acestea: pur și simplu șmecherii de la butoanele marilor companii energetice, în cârdășie cu șmecherii din guvern, și-au dat seama că au de-a face cu un neam de mămăligi și și-au propus să ne jupoaie de șapte piei, ca pe iobagii de odinioară.

Citește și: Pe Cîțu nu-l interesează că populația suferă din cauza prețurilor mari la energie: Românii să își plătească facturile

Scumpirile de gaze și electricitate făcute în ultimele luni în România nu au nicio legătură cu situația internațională. N-avem noi treabă cu războiul din Ucraina, ori cu capriciile lui Crăcănel de la Kremlin, care când taie gazul Europei, când îi umple conducta. Să nu uităm că peste 80% din consumul de gaze și electricitate din România este asigurat de companii românești. Ne-a blagoslovit Dumnezeu cu zăcăminte uriașe de gaze, pe care le exploatăm, cu Dunărea și râurile, cu cărbunii pe care de asemenea le exploatăm energetic, iar noi ce facem? Plătim prețuri de zece ori mai mari și căscăm gura ca proștii la niște escroci care se jură că au fost nevoiți să scumpească gazele și curentul pentru populație, că „e pă nasoale în Ucraina”. Pe bune, ticăloșilor? Cât o să mai prostiți poporul ăsta bleg și răbdător? Cât o să-l mai jupuiți de viu, cât o să-l mai flămânziți ca să vă plătească vouă prețurile umflate din pix? Când prețul de cost pe megawatt-oră este de 50 de lei, de ce producătorul îl vinde cu 3.000 de lei?

Iar marele vinovat, în toată această afacere pe lângă care FNI, Caritas, SAFI și alte uriașe țepe post-revoluționare sunt simple bagatele, rămâne statul. Guvernul lui moș Teacă-Ciucă, „guvernul meu”, cum zice schiorul Klaus, care nu a mișcat un deget să-i oprească pe șnapanii care ne omoară cu zile. Prin organismele sale, statul ar fi trebuit să intervină de mult, dar nu a făcut-o, în primul rând pentru că, fiind acționar la cinci din cele șapte mari companii de furnizare a energiei din România umflă o căruță de bani de aici și în al doilea rând pentru că nu-l interesează de români. Le e frig românilor? Să mai pună o haină pe ei. N-au bani să achite factura la lumină? Să stea la lumânare! – ne zic guvernanții, din limuzinele lor luxoase.

Recent, guvernul Poloniei a anunțat introducerea de TVA zero la gaze naturale, tocmai pentru a-i proteja pe polonezi. În schimb, guvernul României, adică PNL și PSD (care până să vină la putere promitea marea cu sarea) nu face nimic în folosul românilor. Și asta pentru că e un guvern anti-național și nu se găsește nimeni să-l dea jos și să pună în locul lui niște conducători patrioți, care nu-și distrug propria țară. De fapt, nici nu se poate întâmpla altfel, câtă vreme românii sunt lași, stau în frig și la lumânare ca să nu mai consume curent și tac, cu ochii în pământ, spre deosebire de alte nații, mai curajoase, care până acum le-ar fi aprins de mult lumânărilea alea guvernanților.

Citește și:

Ciolacu recunoaște că i-a păcălit pe români: Compensarea facturilor la energie nu poate fi aplicată. „Pacientul e mort!”

DEVA: Președintele AUR, George Simion, îl numește HOȚ pe ministrul Energiei. „Virgil Popescu și Klaus Iohannis, principalii vinovați de dezastrul din energie”

Românii se întreabă de ce Hidroelectrica nu le vinde direct energie ieftină ci prin BURSĂ

Back to top button