Analiză Politico: Gambitul lui Putin din Kazahstan îi consolidează controlul asupra spațiului post-sovietic

Analiză Politico, semnată de Oksana Antonenko (directoare în cadrul firmei Control Risks și cercetătoare la Kennan Institute), preluată de Rador

Perioada sărbătorilor de iarnă e bântuită adesea de crize neașteptate, iar 2022 n-a făcut excepție. Kazahstan – țara bogată în energie aflată chiar în centrul Eurasiei – a fost aruncat într-o gravă criză politică, astfel încât președintele Kasîm-Jomart Tokaev a apelat la Rusia pentru a-l ajuta să înăbușe protestele populare, să restabilească ordinea și să-și consolideze puterea.

Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), o alianță de securitate a șase state post-sovietice nominal multilaterală, dar dominată de Rusia, a aprobat rapid o misiune în Kazahstan – prima astfel de intervenție menită a sprijini un membru pentru a-și soluționa o criză politică internă, ceea ce stabilește un precedent extrem de periculos. Iar această misiune va avea consecințe geopolitice majore nu numai pentru Kazahstan, ci pentru întreaga Asie Centrală, aducând o perioadă îndelungată de stabilitate la un brusc și neprevăzut final.

Vreme de ani regiunea – și în special Kazahstanul – a fost considerată remarcabil de stabilă, în ciuda conducătorilor autoritari pe care îi are, și mai cu seamă atunci când e comparată cu regiuni post-sovietice precum Europa de Est ori Caucazul de Sud, unde bătăliile geopolitice fac ravagii cu o frecvență tot mai mare.

Până acum Asia Centrală a supraviețuit mult temutului transfer de putere din Uzbekistan, multiplelor revoluții din Kîrgîzstan și retragerii SUA din Afganistan – toate fără ca ordinea ei geopolitică fondată pe un echilibru-unicat să fie subminată. Aceasta a fost acea regiune în care Rusia, China, India, Pakistan, Turcia, Iran, UE și SUA au fost capabile să evite gândirea specifică jocului de sumă zero, ba chiar le-a reușit o oarecare cooperare – până acum.

Utilizarea armatei ruse pentru susținerea regimului din Kazahstan, care și-a pierdut legitimitatea în ochii multora dintre proprii cetățeni, înseamnă că de acum țara nu-și va mai putea menține tradiționala ei diplomație multi-vectorială, prin care și-a putut crea relații flexibile și pozitive cu diverși actori globali aflați în competiție unii cu alții. Kazahstanul și politica sa externă se vor confrunta de acum încolo cu pretenții și așteptări mai mari din partea Moscovei, care îi va controla fără îndoială relațiile cu Occidentul și China.

Nu există nici un exemplu în care forțe de menținere a păcii rusești au fost detașate oriunde în spațiul post-sovietic în lipsa unor precondiții geopolitice. Și e foarte probabil ca măcar o parte din aceste trupe dotate cu armament greu – multe dintre ele fiind veterani ai misiunilor rusești din Osetia de Sud, Siria și Crimeea – să rămână staționate în Kazahstan pe termen lung.

Criza politică din Kazahstan și implicarea militară a Rusiei le vor da totodată un imbold naționaliștilor de la Moscova care pledează pentru o mai mare autonomie a regiunilor din nordul Kazahstanului în care se vorbea cândva predominant limba rusă. Aceste voci sunt stridente pe rețelele sociale rusești, printre ele numărându-se chiar și unele ale unor deputați influenți din Dumă – camera inferioară a parlamentului rus. Dat fiind că mulți kazahi detestă implicarea militară a Rusiei, e foarte probabil ca tensiunile interetnice dintre populațiile rusă și kazahă să ia amploare, lucru care la rândul său face mai probabilă o presiune a Rusiei în favoarea autonomiei.

Menținându-se în afara crizei prin aceea că nu au făcut altceva decât să publice mesaje de exprimare a îngrijorării, SUA și UE au semnalat că ambițiile și influența lor din Asia Centrală sunt reduse. Iar Occidentului îi va fi dificil să-și mențină parteneriatul privilegiat cu Kazahstanul în urma reprimării sângeroase a protestelor populare.

Criza survine totodată într-un moment delicat pentru relațiile Rusiei cu Occidentul, Washingtonul și Moscova fiind pe punctul de a începe discuții pe tema propunerilor rusești privind garanțiile de securitate împotriva extinderii NATO. Faptul că Rusia și-a arătat din nou mușchii în Eurasia – și, tot din nou, pe fondul inacțiunii Vestului – ar putea să-i consolideze președintelui rus Vladimir Putin poziția la negocieri.

Însă e foarte posibil ca aceste consecințe geopolitice să nu se limiteze deloc doar la niște noi surse de tensiune între Rusia și Occident. Ele ar putea submina delicata balanță a puterii sino-rusă din Asia Centrală.

Deși Beijingul – care a preluat recent președinția Organizației de Cooperare de la Shanghai, o altă instituție regională de economie și securitate – a evitat până acum să se implice în criza actuală, Moscova a optat să acționeze. Rusia ar putea căuta acum să-și convertească influența proaspăt dobândită în domeniul securității în putere economică, mărindu-și controlul asupra vastelor rezerve de petrol și gaze ale Kazahstanului, pentru care China reprezintă un mare investitor și consumator – o relație pe care Rusia o observă de mult timp cu îngrijorare.

Pe de altă parte, e interesant faptul că e improbabil ca ambițiile militare ale lui Putin să dea roade și pe plan intern. Sondajele indică faptul că rușii sunt mai ostili unor noi intervenții militare. Și însăși revendicările lor privind noi șanse economice și tragerea la răspundere a oficialilor corupți nu sunt chiar atât de diferite de cele care sunt înăbușite chiar acum pe străzile Kazahstanului.

Cu operațiuni militare în Caucazul de Sud, Belarus și acum și Kazahstan, precum și cu menținerea presiunii militare asupra Ucrainei, Rusia își consolidează în mod evident controlul asupra spațiului post-sovietic – cu prețul înrăutățirii relațiilor cu Vestul, cu China și cu populațiile fostului ei imperiu. Și, chiar și dacă va evita o soartă similară cu a Belarusului, îndepărtarea Kazahstanului de Occident nu va mai putea fi inversată mulți ani de acum încolo.