Politică

17 primari liberali gata să părăsească PNL Timiș

Revolta tot mai mare din rândul primarilor liberali din Timiș este gata să dea în clocot. O parte a edililor sunt tot mai nemulțumiți de patrulaterul din fruntea PNL Timiș – Alin Nica, Dănuț Groza, Bogdan Ghelbere, Alina Gorghiu – și sunt hotărâți să părăsească partidul. Nu oficial, deoarece ar pierde mandatul, ci asumându-și public afilierea la o nouă organizație politică, din partea căreia să candideze în 2024.

Nemulțumirile primarilor sunt legate în principal de maniera dictatorială în care este condusă filiala, de lipsa de performanță administrativă de la nivelul CJ Timiș, de alegerile făcute de Alin Nica în privința administratorului public al județului, post care este dorit acum insistent de PSD, și a consilierilor personali, unii producând mari prejudicii de imagine partidului.

Conform surselor Buletin de Timișoara primarii nu au avut până acum o ieșire publică tranșantă împotriva lui Alin Nica, în afară de cele de la alegerile interne, din cauza proiectelor și finanțărilor pe care încă așteaptă să le primească, însă lucrurile s-ar putea precipita prin intrarea în joc a primarilor social-democrați care vor lua o felie bună din plăcintă, și astfel încet încet dispare interesul de a sta cuminți în bănci, fiind toți în pericol de pierde fondurile mult dorite, deoarece în mod clar trebuie să se taie de la unii pentru a da la alții.

“Stăm pe un butoi de pulbere. Însă și noi am greșit că l-am lăsat pe Groza să facă treaba și că ne-am păcălit cu Nica. Acest om e de o răutate și falsitate uriașă, că după atâția ani abia acum am reușit să vedem cum e cu adevărat – un fals, un mincinos și un om fără caracter. Nu mai stăm mult, trebuie făcut ceva de la anul pentru că ăsta a omorât partidul și nu avem niciun viitor aici. Suntem momentan aproape 20 de colegi, însă treptat vor fi mai mulți deoarece ne-am trezit”, a declarat pentru Buletin de Timișoara, sub protecția anonimatului, un primar liberal.

Momentan nu se știe exact dacă primarii nemulțumiți vor face o mișcare în masă sau va fi o acțiune care se va petrece pe parcursul mai multor luni, însă este de aștepta ca imediat după sărbătorile de iarnă să vedem primele efecte ale politicii duse de echipa câștigătoare.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button