Spre deosebire de un alt politician care se credea, pe vremuri, un fel de împărat uns peste România și care ne invita să-i numărăm ouăle, președintele Iohannis nu vrea în ruptul capului să-i numărăm casele. Dacă e atât de cinstit pe cât se laudă, dacă e atât de harnic pe cât zice și a agonisit casele alea fără număr din bănișorii de meditații, de ce se teme? De cine se ascunde? Te pomenești că aici o fi vreo lucrătură, vreun lucru necurat, și aflăm, mâine-poimâine, că președintele nostru cel cinstit și harnic e de fapt un arivist care a dat cu jula pe unde a putut, îmbogățindu-se prin înșelăciune? Și de ce, dacă parlamentarii sunt și ei cinstiți și au ajuns, majoritatea, milionari în euro, doar din afaceri corecte și nu din prăduirea statului, s-au opus ieri verificării averii președintelui? Căci ieri, precum probabil știți, USR și AUR au cerut în plenul parlamentului convocarea președintelui, pentru a da explicații cu privire la averea sa. Ele au zis, ele au auzit! PNL și UDMR au votat împotrivă, iar PSD, ca de obicei, s-a abținut, cum se abține și când e vorba de vaccinarea obligatorie și de alte probleme delicate. Că așa sunt pesediștii, ca găina din banc: de ce să fugă și să zică electoratul că-i proastă ori să stea și să spună electoratul că-i curvă? Mai bine se împiedică și rezolvă problema elegant.
Citește și PSD s-a abținut în Parlament, când a fost vorba de anchetarea averii lui Klaus Iohannis
Faptul că pe președinte îl ia cu transpirații reci chiar și când cineva rostește prin preajma lui cuvântul „casă” ar trebui să ne dea tuturor de gândit. Faptul că lingăii lui din PNL, profitorii din UDMR și duplicitarii din PSD se feresc ca dracul de tămâie să-l cheme pe Iohannis să spună țării, cu subiect și predicat, de unde are colecția aia de case e deja un indiciu clar că la mijloc e ceva dubios. E un secret care, odată dezvăluit, i-ar distruge total cariera post-prezidențială lui Iohannis, ba mai grav, l-ar putea trimite la loc cu răcoare și vorbitor. Un fir roșu călăuzitor a apărut deja în 2014, când Iohannis a pierdut „casa pușculiță” de la care a pornit ascensiunea sa, o cochetă clădire din Sibiu, aflată chiar în buricul târgului și care a fost închiriată ca sediu pentru o bancă, pe sute de mii de euro. Din bănișorii ăștia, așa cum el cu gurița lui a recunoscut, Iohannis și-a mai luat, pe parcurs, alte trei case și probabil și-ar fi luat până la urmă și un hotel, ca la jocul „Monopoly”, dacă nu erau românii proști să-l trimită direct la palatul Cotroceni.
Toate bune și frumoase, e minunat că drăguțul de președinte a reinvestit banii obținuți din chiria „casei pușculiță”, în loc să-i dea pe țigări, băutură, femei sau păcănele. Atâta doar că, așa cum deja au stabilit nu una, ci patru instanțe de judecată (Tribunalul Brașov în 2008, 2010 și 2014, respectiv Curtea de Apel Brașov în 2015 – această sentință fiind și definitivă), „casa pușculiță”, piatra unghiulară de la care a pornit averea președintelui și fără de care probabil Iohannis era și acum un pârlit de dascăl care-și bătea capul cu loazele, încercând să le explice cum e cu forța, inducția și lucrul mecanic, a fost obținută prin furt. Astăzi se știe cum a ajuns președintele proprietar peste casa cu pricina, iar povestea e un fel de manual al micului ciorditor. Mai întâi, a cumpărat jumătate din ea de la o persoană care o obținuse în instanță, persoană care, împreună cu soacra și soția lui Iohannis (săru mâna, doamna Carmen!) a mințit judecătorii, susținând prin acte false că se află pe linia de descendență a celui de la care statul român naționalizase această casă și încă una, în anii 1960. În 1999, persoana, soacra și soția au obținut astfel ambele case de la stat. Imediat după retrocedare, una dintre case a intrat în proprietarea soției și a soacrei, cealaltă în proprietatea persoanei. De la persoană a cumpărat apoi Iohannis, la un preț simbolic, și jumătate din această a doua casă.
În final, instanțele de judecată au decis ca familia Iohannis să dea casele înapoi, dar ce să vezi, că din bănișorii obținuți în această perioadă din chirii – o nimica toată, vreo 640.000 de euro – dom prezident și-a mai cumpărat alte trei case, după cum a precizat în declarația de avere. Că banii aceștia ar fi trebuit să intre în bugetul Municipiului Sibiu, titularul dreptului de proprietate asupra parterului închiriat băncii, până la retrocedarea din 1999, este evident. Și la fel de evident este că, dacă ar avea măcar un dram de conștiință și de onoare, președintele ar vinde imediat cele trei case obținute prin furt și ar veni cu sacul de bani la primăria Sibiu: „Luați-i, sunt ai voștri, âmi pare rău la domnii procurori, am fost un dobitoc” – cum ar fi zis niște celebri clasici.
Ne apare clar acum de ce a vrut Iohannis să alunge USR de la guvernare: nu ca să împartă banii din PNRR slugile lui din PSD și PNL – președintelui nu-i ieșea nici de-un covrig cu mac de aici, așa că de ce să se agite? – ci pentru că miza cea mare era numirea procurorilor. Asta chiar l-ar fi durut pe președintele-ciorditor. Dacă Stelian Ion ajungea să numească procurori independenți, aflam cu siguranță și ce alte matrapazlâcuri a mai făcut Iohannis cu casele și cine știe ce alte lucruri interesante din cariera infracțională a șefului statului. Așa că, dacă vă întrebați de ce am ajuns în actuala criză, cu o țară care n-are guvern și nici speranțe că va avea prea curând unul, cu sute de morți pe zi din cauza pandemiei, vă puteți da singuri răspunsul: totul pornește de la căsuțele buclucașe pe care Iohannis le ascunde. Dar adevărul tot va ieși la iveală și n-ar fi exclus ca atunci Iohannis să fie retrogradat de la șase case la o singură cameră, doi pe trei, cu gratii la fereastră și vizieră la ușă. Ghinion!
Citește și:
Cum va explica Ciolacu blocarea de PSD a controlului averii lui Klaus?
Tismaneanu: PROSTIA îi va veni de hac mai curând și mai rapid decât cred mulți
Incompetența și hoția ucid: Iohannis, Cîțu și PNL, vinovați de morții din spitale
