SĂNĂTATE

Eficacitatea vaccinurilor Pfizer și Moderna, în scădere de la 91% la 66%

Eficacitatea vaccinurilor Pfizer şi Moderna împotriva infectării cu COVID-19 a scăzut de la 91% la 66% de când varianta Delta a devenit dominantă în Statele Unite, potrivit datelor publicate marţi de autorităţile sanitare americane, informează Agerpres.

Aceste date provin dintr-un studiu realizat pe mii de angajaţi din centre de îngrijire şi spitale din şase state, care a examinat performanţa vaccinurilor în condiţii reale. Participanţii sunt testaţi săptămânal atât pentru infectările simptomatice, cât şi pentru cele asimptomatice.

Aproape toţi angajaţii vaccinaţi din domeniul sănătăţii au fost injectaţi cu serurile de la Pfizer sau Moderna.

În perioada decembrie 2020 – aprilie 2021, eficacitatea vaccinurilor în prevenirea infectării a fost de 91%, potrivit datelor publicate de Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), principala agenţie federală de sănătate publică din SUA.

Însă, după ce varianta Delta a devenit dominantă, adică de când a fost identificată în peste 50% din cazuri, eficienţa sa a scăzut la 66%.

Autorii studiului avertizează însă că acest declin poate fi cauzat nu doar de varianta Delta, ci şi de o erodare în timp a eficacităţii vaccinurilor.

„Deşi aceste date intermediare sugerează o reducere moderată a eficacităţii vaccinurilor anti-COVID-19 în prevenirea infectării, faptul că reducerea infectărilor rămâne la două treimi subliniază importanţa şi beneficiile continue ale vaccinării”, apreciază autorii studiului.

Datele publicate marţi nu au urmărit şi diferenţa între eficacitatea vaccinului Moderna şi cea a serului Pfizer.

Această scădere a eficacităţii în cazul variantei Delta a fost evidenţiată de mai multe studii, chiar dacă cifra exactă diferă de la un studiu la altul.

Acesta este unul dintre motivele invocate săptămâna trecută de autorităţile sanitare pentru a anunţa o campanie de rapel începând cu mijlocul lunii septembrie pentru toţi adulţii americani care au primit a doua doză în urmă cu opt luni.

Cu toate acestea, protecţia vaccinurilor împotriva cazurilor severe, a spitalizărilor şi a deceselor rămâne ridicată.

Un alt studiu lansat marţi de CDC, efectuat pe pacienţi din Los Angeles în perioada cuprinsă între începutul lunii mai şi sfârşitul lunii iulie, arată că persoanele nevaccinate sunt de 29 de ori mai susceptibile de a fi spitalizate decât persoanele vaccinate.

Varianta Delta a devenit dominantă în SUA la începutul lunii iulie şi este în prezent responsabilă pentru peste 98% din infectări.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button