Politică

Liderii AUR Gorj, alături de locatarii blocului din Bălești, somați cu evacuarea

Președintele AUR Gorj, Nicu Fîciu, dar și liderul organizației municipale AUR Târgu Jiu, avocatul Gelu Fumureanu, au discutat astăzi cu locatarii blocului din Bălești, care au fost amenințați săptămâna trecută cu evacuarea de firma de reciclare aflată în vecinătatea imobilului.

La întâlnire a fost prezent și consilierul local Florin Papuc care i-a cerut avocatului AUR sfaturi juridice legate de apărarea drepturilor acestor proprietari, locatarii blocului având acte de proprietate pe bloc și pe terenul de sub imobil și cadastru făcut pe spatiile locative.

Consilierul a cerut conducerii Gărzii Naționale de Mediu suspendarea activității depozitului care îi poluează pe locatarii imobilului, o parte suferinzi. De altfel unul dintre locatari este bolnav de cancer, un altul are un handicap locomotor iar o locatara este nevăzătoare. În bloc locuiesc numeroși copii.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button