S-au trezit o grămadă de pudibonzi în Postul Adormirii Maicii Domnului să spună cât de vexaţi se simt ei ca indivizi “normali” ce se găsesc, de marşul LGBT din data de 14.08.2021 de la Bucureşti. Bine că a avut loc parada LGBT, căci am aflat şi eu în felul acesta, că există un domn Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, care ne-a trasmis un comunicat:
Așa cum a devenit imperios necesar să înțelegem că sacrosanctele drepturi ale omului (demne de apărat pentru fiecare persoană de pe această planetă) nu se intersectează în realitate cu așa-zisele „drepturi” de pură sorginte ideologică ale minorităților sexuale confiscate de un agresiv activism; minorități care au dreptul inalienabil de a se instala în aceeași ordine a moralei publice universal valabile. Confuzia întreținută și promovată între cele două categorii de „drepturi” n a t u r a l m e n t e incomparabile între ele și incompatibile cu firescul este, în fapt, o perversă minciună cu efecte nefaste în societate.
Firește, sub soare, în lumea creată de Dumnezeu, este și va fi mereu loc pentru toți. Esențial și problematic e să înțelegem sensul existenței noastre în ea. Și să nu mai confundăm programatic libertatea alegerilor făcute în sfera intimă cu „libertatea” impunerii lor ca normă în sfera publică.
În miezul adânc al creștinismului nu stă doar mult invocata și pretinsa iubire, ci, inseparabilă de ea, și mult ignorata schimbare.
Limbajul de lemn al lui Bănescu mă duce cu gândul la apariţiile lui Ion Iliescu. Cel mai probabil, discursul lui Bănescu a fost construit precum poezia dadaistă. Şi-a pus Bănescu 200 de neologisme într-o căciulă, a tras la sorţi şi i-a ieşit discursul despre “sacrosantele drepturi ale omului”. Domnului Bănescu, să-i amintească cineva că un drept sacrosant al omului este şi dreptul la un trai decent, pe care mulţi dintre copiii din România nu îl au, precum şi dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi morală, pe care multe dintre femeile din România nu le au. Nu am văzut Biserica Română implicată în vreun demers care să pună capăt traficului de copii şi femei, nu am văzut-o atât de revoltată că femeile din România sunt exploatate sexual de către nişte proxeneţi care beneficiază de protecţia poliţiei. Luările de poziţie ale acestor pudibonzi sunt doar o gargară dadaistă (cu tot respectul pentru acest curent artistic), menite doar să justifice existenţa unor sinecuri.
Parada LGBT a fost nepotrivită în ajunul unei sărbători atât de importante pentru întreaga ortodoxie, însă până la urmă prostia nu este infracţiune şi de acest lucru profită şi Nicuşor Dan. Bucureştenii au ales în mod democratic un primar care nu împărtăşeşte aceste valori ale ortodoxiei, iar fiecare comunitate are, la un moment dat, conducătorii pe care îi merită.
Ceea ce este sinistru în toate luările de poziţie ale unor voci care apără valorile tradiţionale şi principiile morale este această inexplicabilă stupoare a lor în faţa unor realităţi existente de mii de ani, homosexualitatea şi lesbianismul.
Ce au uitat pudibonzii să le spună unora mai tineri decât mine este că după 1989 toată presa din România avea o rubrică dedicată fetelor dezbrăcate. Presa din România, după 1989, ne vorbea despre găini care năşteau pui vii sau despre cârje care au făcut lăstari, în rest, conţinea balast scris la comandă şi mulţi, mulţi chiloţi. Nu am văzut luări de poziţie ale BOR cu privire la faptul că după 1989 revistele porno, alcoolul şi ţigările se vindeau, fără interdicţie, minorilor. Probabil au fost raţiuni de natură economică pe care nişte băieţi deştepţi le ştiau mai bine, căci indiferent că ne place sau nu să recunoaştem, cu toată educaţia şi evoluţia cu care ne mândrim, 90% din populaţia lumii se compune din indivizi pentru care nevoile primare au rămas singura raţiune pentru care trăiesc.
Comunitatea LGBT nu este mai puţin evoluată decât oricare dintre aceşti pudibonzi, cel puţin ei au avut curajul să-şi declare public opţiunea, spre deosebire de mulţi preoţi catolici şi ortocşi care au acceptat tacit homosexualitatea şi se feresc sfios să vorbească despre asta.
Sfântul Nicolae Velimirovici spunea: “despre trei lucruri nu te grăbi să vorbeşti: despre Dumnezeu, până ce nu-ţi întăreşti credinţa în El; despre păcatul altuia, până ce nu-l cunoşti pe al tău; şi despre ziua de mâine, până ce nu se luminează de ziuă”. Vorbind depre păcatele altora, supunem atenţiei publice comportamentul deviant al unor indivizi care la un moment dat vor simţi nevoia să-şi alimenteze acţiunile cu atenţia noastră şi în acelaşi timp nu vom mai avea timpul necesar să ne îndreptăm atenţia către propriile acţiuni şi să vedem cât de morale şi de constructive au fost.
