JUSTIȚIE

Înaintea scandalului de corupție din Primăria Bacău, Stanciu Viziteu (USR) l-a angajat pe Ionuț Avram fictiv la Camera Deputaților

Dosarul de corupție care zguduie administrația locală a municipiului Bacău, dar și filiala USR, partid de guvernământ, a ajuns la Tribunalul Bacău. Ancheta procurorilor DNA Bacău dezvăluie o adevărată obsesie pe care actualul primar Lucian Daniel Stanciu Viziteu a avut-o pentru Ionuț Avram, pe care l-a angajat nu doar la Primărie, ci și la partid și la Camera Deputaților. Anchetatorii au considerat chiar că, în calitate de vicepreședinte al Camerei Deputaților, Viziteu l-a angajat fictiv, pentru servicii electorale prestate de fapt în Bacău, însă au clasat acuzația, potrivit Ziar de Bacău.

În acest moment, se derulează procedura de cameră preliminară, acuzațiile DNA Bacău fiind „infracţiuni de corupţie, abuz in serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals”. Detalii despre rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupție, găsiți aici.

Pe 23 iulie 2021, procurorii DNA Bacău au finalizat ancheta referitoare la angajările ilegale de la cabinetul primarului Lucian Daniel Stanciu Viziteu. Ionuț Avram și Ion Barbu au fost trimiși în judecată, iar Andreea Cochior a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. În esență, procurorii susțin că, deși nu aveau studii superioare, Ionuț Avram și Andreea Cochior au fost angajați la cabinetul primarului Lucian Daniel Stanciu Viziteu. Deși a dispus angajarea lor, primarul Stanciu Viziteu a fost exonerat de răspunderea penală, deoarece ar fi acționat „fără vinovăție”. În timpul anchetei, edilul a susținut că nu știa care este situația studiilor celor pe care a ținut neapărat să-i angajeze la cabinetul său.

„Activitățile lui lonuț Avram s-au desfășurat în principal în municipiul Bacău și au vizat susținerea și promovarea lui Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu”

Noi informații pun însă în altă lumină relația lui Stanciu Viziteu cu Ionuț Avram. În 2020, când era vicepreședinte la Camera Deputaților, șeful USR Bacău l-a angajat pe Avram la cabinetul său, de la Casa Poporului.

„În cursul urmăririi penale, Camera Deputaților a comunicat faptul că Ionuț Avram a fost salariat, cu normă întreagă, pe durată determinată, la Departamentul secretariatului tehnic – Direcția secretariate tehnice, registratură și arhivă – Cabinet vicepreședinte Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu, în baza solicitării vicepreședintelui Camerei Deputaților, Lucian Daniel Stanciu Viziteu. În contract, se prevede că activitatea lui Ionuț Avram se desfășoară la sediul Camerei Deputaților”, au consemnat anchetatorii DNA Bacău.

„Deși Avram lonuț nu a fost prezent fizic la locul de muncă, respectiv Camera Deputaților, și nu a prestat activitățile la care era obligat prin contractul individual de muncă, în înscrisurile întocmite s-a atestat în mod nereal prezența acestuia în perioada 26.05.2020-31.08,2020 la locul de muncă, având drept consecință obținerea de către Avram lonuț a drepturilor salariale care nu i se cuveneau. În fapt, în perioada 26 mai – 31 august 2020, activitățile desfășurate de Avram lonuț s-au desfășurat în principal în municipiul Bacău și au vizat susținerea și promovarea lui Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu, candidat la funcția de primar al municipiului Bacău, lonuț Avram fiind coordonatorul campaniei electorale a candidatului Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu”, potrivit procurorilor.

Prin urmare, DNA Bacău a extins urmărirea penală și pentru angajarea de la cabinetul lui Stanciu Viziteu, cu suspiciunea de „fals intelectual” și „abuz în serviciu”, însă a clasat aceste acuzații.

Se va dispune clasarea cauzei cu privire la aceste infracțiuni întrucât din înscrisurile comunicate de Camera Deputaților rezultă că în perioada în care a fost instituită starea de urgență și ulterior starea de alertă, angajații au avut posibilitatea legală să lucreze la domiciliu. Conform fișelor de pontaj pentru angajatul Avram lonuț, acesta a lucrat la domiciliu și a îndeplinit sarcinile trasate de șeful său, Stanciu – Viziteu Lucian – Daniel. Având în vedere natura atribuțiilor menționate în fișa postului, nu se poate face dovada că Avram lonuț nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu, chiar dacă, în perioada vizată, s-a implicat și în campania electorală a candidatului Stanciu – Viziteu Lucian – Daniel.

– DNA Bacău

Știa sau nu știa Viziteu? Ce spune DNA despre „lipsa unei deducții logice”

Conform procurorilor, din datele de la dosar nu rezultă că Stanciu – Viziteu ar fi știut, până în luna martie 2021, nivelul studiilor absolvite de Avram.

În luna februarie 2020, având funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, Stanciu – Viziteu Lucian – Daniel a hotărât angajarea lui Avram lonuț la cabinetul său, pe un post unde se cer studii superioare, însă, în cele din urmă, a optat pentru funcția de referent cu studii medii. În vederea angajării, Avram a depus o adeverință eliberată de Colegiul Național Ferdinand din Bacău.

Potrivit unui martor din dosar, „angajarea cu întârziere a lui Avram lonuț la Camera Deputaților a fost cauzată de faptul că acesta nu a prezentat diploma de studii superioare, motivând că nu este în posesia unui astfel de document”. Astfel, s-a făcut schimbarea contractului său de muncă, pentru ca Avram lonuț să poată fi angajat în baza adeverinței care atesta absolvirea studiilor medii.

„Coroborând declarația martorului cu conținutul înscrisurilor comunicate de Camera Deputaților rezultă fără dubiu că Avram lonuț a prezentat doar o adeverință de absolvire a liceului, motivând că nu este în posesia diplomei de la facultate, aspecte cunoscute de Stanciu – Viziteu Lucian – Daniel. Însă nedepunerea diplomei nu echivalează eu lipsa studiilor superioare. Niciun mijloc de probă nu relevă că Stanciu – Viziteu Lucian – Daniel a știut că Avram lonuț nu are studii superioare. Împrejurarea că o persoană este absolventă de studii superioare dar din diferite motive nu este în posesia diplomei sau nu face demersuri pentru eliberarea unei adeverințe nu este una imposibilă sau care nu poate fi întâlnită, astfel încât să-i poată fi imputată lui Stanciu – Viziteu Lucian – Daniel lipsa unei deducții logice”, au arătat anchetatorii.

Tăcere pe toată linia

Până acum, Ionuț Avram s-a prevalat de „dreptul la tăcere” și nu a făcut declarații în fața procurorilor. Pe parcursul anchetei, aceștia au emis și mandate de aducere pe numele acestuia, deoarece nu s-a prezentat la termenele stabilite de DNA, ci câteva zile mai târziu. Până la o decizie definitivă a judecătorilor, acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Ziarul de Bacău a solicitat explicații de la Lucian Daniel Stanciu Viziteu, însă până la această oră primarul Bacăului nu a dorit să răspundă la întrebări. Vom publica explicațiile edilului și președintelui USR Bacău, atunci când le vom primi. De la preluarea mandatului, primarul Stanciu Viziteu nu și-a angajat prin concurs niciunul dintre cei 6 consilieri de la cabinet.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button