Fermierii români ies în stradă!
Uniunea Salvăm Țăramul Român cheamă fermierii români să iasă în stradă pentru a protesta față de indiferența guvernului în privința problemelor cu care se confruntă agricultura românască.
„Din cauza indiferenței, nepăsării guvernului față de criza și problemele agriculturii românești din toate sectoarele, a toleranței jafului alimentar, ce încurajează fenomenul, a lipsei de măsuri urgente ce se impun în domeniul alimentar și de susținere a producției agricole, suntem nevoiți să începem pregătirile pentru un AMPLU PROTEST STRADAL. Așteptăm lângă noi toate zonele țării, toate sectoarele agricole, problemele noastre sunt comune și de interes național!”, se spune în apelul lansat către fermieri de Uniunea Salvăm Țăramul Român.
Printre nemulțumirile profunde ale fermierilor se numără practicile comerciale neloiale, lipsa trasabilității produselor, prețurile derizorii la produsele agricole, de natură să genereze pierderi substanțiale producătorilor agricoli, lipsa măsurilor de natură să protejeze producătorii autohtoni, dar și promisiunile neonorate în privința despăgubirilor pentru pabubele culturilor înființate în primăvara anului 2020 care au fost afectate de seceta pedoclimatică, pentru care nu vor fi fonduri nici anul acesta, după cum reiese din draftul rectificării bugetare ieșit la iveală zilele acestea.
Din Uniunea Salvăm Țăranul Român fac parte Federația Sindicatelor Democratice din Agricultură (afiliat CSDR), Federația Națională a Lucrătorilor (afiliat BNS), Asociația Legum‐Ro‐Fruct Sud‐Vest Oltenia, Asociația Femeilor din Mediul Rural Olt, Asociația Producătorilor de legume ECOLEG, Asociația de Producători de Flori Muntenia, Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice Buzău, Cooperativa Agricolă Lunca Someșul Mic, Cooperativa Agricolă Legume de Vidra, Cooperativa Agricolă Legume de Glodeanu Sărat, Cooperativa Agricolă Roșiori de Ialomița, Cooperativa Agricola ROMANATIUL Urzica, Cooperativa AGROTEAMCOOP Plesoiu și Federația Uniunea Producătorilor Agricoli și Organizațiilor Interprofesionale.