Cîțu: Susțin orice soluție care permite desființarea SIIJ cât mai repede
Florin Cîţu a declarat marţi că discuţia din coaliţie pe tema desființării SIIJ înregistrează progres. Premierul a mai spus că va susține orice soluție care permite desființarea SIIJ cât mai repede, cu condiția ca aceasta să nu poată fi contestată la Curtea Constituţională.
El a afirmat că discuţia din coaliţie asupra noii propuneri de desfiinţare a Secţiei speciale, prezentată de ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a fost doar una politică, fără experţi.
„E complicat să te pronunţi. (…) Orice soluţie care merge în direcţia desfiinţării SIIJ cât mai rapid este o soluţie pe care o voi susţine. Ştiţi foarte bine că am fost foarte rapid în şedinţa de Guvern să desfiinţăm SIIJ prin proiect de lege, este acum în Parlament, eu sunt deschis să văd toate variantele, dar trebuie o decizie unanimă.
Din punctul meu de vedere este important să ne uităm la ceea ce am făcut până acum şi este clar că vreau să avem o soluţie care să nu poată să fie contestată la CCR„, a declarat premierul la Parlament.