Magazin

Twitter le cere utilizatorilor de iPhone acordul pentru a-i urmări

Twitter cere permisiunea pentru colectarea datelor personale ale utilizatorilor dispozitivelor mobile Apple, fapt ceea ce nu este tocmai de bun augur pentru utilizatori.

Precum alte companii înaintea sa, Twitter a început să afişeze o notificare utilizatorilor de iPhone şi iPad care au trecut la versiunea 14.5 a sistemului de operare.

Conform schimbărilor făcute de Apple, colectarea datelor personale se mai poate face doar după obţinerea acordului utilizatorului. Astfel, aplicaţiile care colectează informaţii personale trebuie să se adapteze şi să întrebe utilizatorul dacă le permite acest lucru.

Notificarea conţine o scurtă explicaţie a motivelor pentru care compania colectează date, Twitter spunând, simplu, că face acest lucru pentru a afişa reclame mai relevante.

Noul App Tracking Transparency din iOS şi iPad OS 14.5 a fost aspru criticat de Facebook şi alte companii ale căror business-uri se bazează pe reclame şi targetarea acestora în funcţie de informaţiile personale colectate.

De cealaltă parte, utilizatorii se pare că abia aşteptau să aibă un cuvânt de spus în privinţa propriilor date personale. Din datele de până acum, 87% dintre aceştia aleg să blocheze posibilitatea urmăririi pentru aplicaţii.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button