Costin Ioniță (AUR Bragadiru): Am cerut în instanță ridicarea carantinei neconstituționale
Astăzi am depus la Curtea de Apel București cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență pentru a dispune anularea ordinului sefului DSU, Raed Arafat, privind prelungirea stării de carantină a orașului Bragadiru.
Știm cu toții că acum trei săptămâni Bragadiru a intrat în carantină pentru 14 zile la o rată a infectării de 6,46 la mia de locuitori, iar după încheierea primei perioade de carantină am avut o rată de 12,76 la mie, adică dublă.
Măsura carantinării și-a dovedit ineficiența, ba chiar a încălcat flagrant drepturile cetățenilor ce locuiesc pe raza orașului. Mai mult, i-a pus în dificultate prin reducerea programului de funcționare până la ora 18 a magazinelor, aceștia fiind nevoiți să achite sume de două ori mai mari la benzinării pentru orice produs achiziționat. Totodată, micile afaceri sunt puse sub presiune, acestea riscând să nu mai poată să-și desfășoare activitatea, ba chiar să fie nevoite să renunțe la angajați.
Românii au nevoie de un sistem imunitar puternic iar el se face prin mișcarea liberă, în natură. Dacă stăm în casă crește sensibilitatea la boli. Mai mult, specialiștii din Europa au dat dreptate AUR: trebuia să fim reticenți la Astra Zeneca.
Cineva se joacă cu viața românilor, devenim simple cifre, o statistică.
Vom reda libertatea cetățenilor din Bragadiru, iar creând precedentul, o vom reda tuturor românilor!