Un aspect foarte important pentru justiția din România îl reprezintă faptul că, în anul 2020, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Această excepție de neconstituționalitate a fost invocată de către avocatul Ionel Stan, un candiat care a fost respins la ultima probă din cadrul concursului de admitere în magistratură, cea a interviului.
Cu toate acestea, presa nu a dat importanța cuvenită acestui fapt care spune multe despre felul în care sunt interpretate și aplicate, de către un grup de oameni, legile în România, oameni care la acest moment fac parte din categoria celor mai bine plătiți bugetari din România. Tocmai acesta este motivul pentru care am luat legătura cu avocatul Ionel Stan, cel care a avut răbdarea și curajul de a ne releva o realitate tristă a justiției românești.
Ciprian Demeter: Domnule avocat Ionel Stan, în primul rând vă mulţumim pentru timpul acordat cu ocazia acestui interviu şi vă felicităm pentru curajul de a vorbi deschis despre un sistem care pentru cetăţenii obişnuiţi reprezintă dreptatea, competenţa şi imparţialiatea sau cel puţin aceasta este reprezentarea noastră a tuturor. Demersul dumneavoastră ne-a dezvăluit cu totul altă realitate şi, din păcate, această realitate este tristă. Vorbiți-ne puţin despre dumneavoastră şi despre participarea la concursul de admitere în magistratură.
Ionel Stan: Am absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București în anul 2006, iar din anul 2007 sunt avocat în cadrul Baroului București.
După ce am îndeplinit condiția vechimii, 5 ani în profesia de avocat, am participat pentru prima dată la concursul pentru admiterea în magistratură în anul 2014. Ghinionul meu a fost că toate codurile și tratatele scrise în baza lor se modificaseră și au fost incluse în tematica de concurs, ceea ce a necesitat un timp îndelungat de pregătire. Din acest motiv am reușit să promovez probele scrise, adică proba juridică și proba de logică, la a patra participare la concursul organizat în anul 2017, iar la ultima probă a interviului am fost respins. Nemulțumit de faptul că nu cunoșteam motivele respingerii și nici nu puteam să formulez contestație împotriva acestei respingeri, am verificat dacă Hotărârea nr. 279/2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care este aprobat regulamentul de concurs, este emisă în condiții de conformitate cu Legea nr. 303/2004, deoarece prin intermediul acestui regulament se execută în concret legea și am constatat că această Hotărâre încalcă mai multe articole din legea menționată. Mai exact, după ce am analizat cele două acte administrative, Hotărârea și Legea, am constatat faptul că CSM a inclus în cadrul concursului de admitere proba interviului cu încălcarea câtorva articole din Legea nr. 303/2004 și din Legea nr. 24/2000, lucru nepermis deoarece regulamentul trebuia să fie emis în condiții de conformitate cu legea, adică acesta nu poate să adauge ceva legii și nu poate suprima ceva dintr-o lege, deoarece acest act administrativ are o forță juridică mult inferioară unei legi organice.
Ciprian Demeter: Ce reacție ați avut când ați constatat acest lucru?
Ionel Stan: În momentul în care am descoperit acest lucru am avut un mare șoc. Eu trăiam cu gândul că autoritatea publică ce are drept scop principal garantarea independenței justiției, adică CSM, trebuie să fie un exemplu în ceea ce privește respectarea și aplicarea legilor în România. Dar, din păcate, realitatea s-a dovedit a fi cu totul alta. Aveam, așadar, posibilitatea să acționez în judecată CSM pentru a restabili legalitatea în acest caz și să solicit instanței să se pronunțe, în principal cu privire la constatarea nulității absolute a Hotărârii care aproba regulamentul de concurs, iar printr-o cerere accesorie să solicit validarea concursului doar cu privire la primele probe scrise și să fiu astfel declarat admis la acest concurs. Bineînțeles că exista și posibilitatea de a nu chema în judecată CSM și aveam posibilitatea să îmi încerc din nou șansele de a promova proba interviului la următoarele concursuri, în cazul în care mi-aș mai fi dorit să fiu admis în magistratură.
Ciprian Demeter: V-ați hotărât să chemați în judecată CSM. Care a fost rațiunea pentru care ați acționat astfel?
Ionel Stan: În primul rând, am realizat că șansele mele de a promova proba interviului, chiar dacă acționam sau nu în judecată CSM, erau practic nule, deoarece eu cred că această probă are drept scop eliminarea din concursurile pentru admiterea în magistratură și în Institutul Național al Magistraturii a persoanelor independente. Sunt de părere că acest gen de oameni nu au nicio șansă să promoveze această probă. Este posibil ca scopul acestui interviu să fie acela de a admite în magistratură și în INM persoane care pot fi ușor controlate și manipulate. De fapt, aceasta este și părerea majorității oamenilor cu care am discutat acest subiect.
În al doilea rând, în calitate de avocat am obligația să apăr Legile și Constituția din România, așa cum îmi cere legea pentru organizarea profesiei de avocat. Nu știu dacă m-aș fi împăcat cu gândul că am întors spatele acestei profesii și probabil că ar fi fost o chestiune de timp până aș fi făcut același lucru și în calitate de magistrat.
Chiar dacă am chemat CSM-ul în judecată, în anul 2017, m-am hotărât să încerc din nou și am participat la concursul pentru admiterea în magistratură organizat în anul 2018. Și la acest concurs am reușit să promovez probele scrise, iar la proba interviului am fost respins, din nou. De fapt, era imposibil să primesc o notă de promovare la interviu, în condițiile menționate. Și pentru acest concurs am acționat CSM-ul în judecată și am solicitat instanței să constate nulitatea absolută a Hotărârii care aproba regulamentul prin care a fost organizat acest concurs, iar acest litigiu se află încă pe rol.
Ciprian Demeter: În cadrul litigiului declanșat în anul 2017, ați ridicat excepția de neconstituționalitate a art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004. Ce v-a determinat să invocați acestă excepție de neconstituționalitate?
Ionel Stan: La primul termen de judecată, în data de 05 octombrie 2017, mi-am dat seama că eu am o mare problemă în acest litigiu. Am considerat că șansele mele de a câștiga acest litigiu sunt extrem de mici deoarece eu încercam să anulez un act administrativ emis de CSM, care este de fapt autoritatea publică ce are anumite atribuții în sistemul magistraturii, printre care și dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare împotriva magistraților. Cu alte cuvinte, eu eram singur și mă judecam cu un sistem. În zilele următoare am verificat dacă exista posibilitatea ca articolul 106 din Legea nr. 303/2004, articol care îi dă dreptul CSM de a emite regulamente de concurs, să contravină dispozițiilor vreunui articol din Constituție și să declanșez, astfel, un nou conflict la Curtea Constituțională. Am identificat articolul 73 alin. (3) lit. l) din Constituție care prevede ca organizarea instanțelor să se facă prin lege organică, iar până la al doilea termen de judecată am redactat excepția de neconstituționalitate și am depus-o la registratura instanței și la registratura CSM. La al doilea termen de judecată din 02 noiembrie 2017 am reușit să conving instanța să pronunțe o încheiere prin care să sesizeze Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției.
Rațiunea mea a fost bună deoarece instanța de fond, Curtea de Apel București, a respins acțiunea pe fond ca neîntemeiată, așa cum anticipasem. Împotriva acestei sentințe am declarat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție iar termenul de judecată a fost stabilit pe 18 septembrie 2020. Până la termenul de judecată din recurs, în data de 10 martie 2020, Curtea Constituțională a soluționat cauza și a admis excepția de neconstituționalitate, așa cum, de altfel este cunoscut.
În data de 15 octombrie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat cauza și a admis recursul pe care l-am declarat împotriva sentinței Curții de Apel București, astfel încât a pronunțat o decizie definitivă prin care a anulat Hotărârea nr. 279/2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a aprobat regulamentul prin care a organizat concursul pentru admiterea în magistratură din anul 2017. Această Hotărâre este asemănătoare cu cele emise încă din anul 2012 și până în anul 2019 inclusiv, de unde se poate trage concluzia că toate aceste Hotărâri care aprobă regulamentele de concurs au fost emise fără respectarea dispozițiilor legale și sunt astfel lovite de nulitate absolută.
Redau mai jos paragrafele 28 și 32 din decizia Curții Constituționale.
În concluzie, faptul că legea organică privind statutul judecătorilor și procurorilor – Legea nr.303/2004 – nu prevede aspecte esențiale privind concursul pentru admiterea în magistratură, cum sunt etapele și probele de concurs, modalitatea de stabilire a rezultatelor și posibilitatea de contestare a fiecărei probe, contravine dispozițiilor art.73 alin.(3) lit.l) din Constituție, potrivit cărora organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii și organizarea instanțelor judecătorești se reglementează prin lege organică. Astfel, aspectele esențiale ale admiterii în magistratură trebuie să fie prevăzute în Legea nr.303/2004, iar Regulamentul aprobat prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, trebuie doar să detalieze procedura privind organizarea și desfășurarea concursului pentru admiterea în magistratură.
De asemenea, Curtea observă că, pentru respectarea prevederilor constituționale, legiuitorul trebuie să completeze dispozițiile Legii nr.303/2004 nu numai cu aspectele esențiale ale concursului de admitere în magistratură organizat potrivit art.33 din lege, ci și cu aspectele esențiale ce țin de ocuparea posturilor de judecător sau procuror prin celelalte modalități de admitere în magistratură. Astfel, Curtea reține că și în cazul concursului pentru admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, al examenului de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii și al examenului de capacitate al judecătorilor stagiari şi al procurorilor stagiari, legea trebuie să prevadă aspectele esențiale, cum sunt, spre exemplu, condițiile de participare, regulile generale privind constituirea comisiilor de concurs, tipul etapelor și probelor de concurs, modalitatea de stabilire a rezultatelor și posibilitatea de contestare a fiecărei probe. Totodată, Legea nr.303/2004 trebuie să prevadă și aspectele esențiale ale ocupării posturilor de magistrat-asistent de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională.
În concluzie, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, în jurisprudența sa că, în cazul tuturor categoriilor de personal al căror statut trebuie reglementat, potrivit Constituţiei, prin lege organică, aspectele esențiale referitoare la ocuparea posturilor trebuie reglementate prin lege organică, iar nu prin acte administrative cu caracter inferior legii.
Ciprian Demeter: Pare incredibil că această autoritate publică a emis acest act administrativ, atât de important pentru sistemul magistraturii și al justiției în general, fără respectarea dispozițiilor legale.
Ionel Stan: Adevărul este că anularea acestui act administrativ reprezintă o abatere disciplinară și poate chiar un abuz în serviciu, dar chiar și după pronunțarea acestei decizii, din data de 15 octombrie 2020, membrii Plenului CSM se află încă în funcțiile lor și nu răspund în niciun mod, după cum se observă.
Ciprian Demeter: Ați adus la cunoștința autorităților publice această situație?
Ionel Stan: Am anunțat toate autoritățile publice din România, inclusiv Parlamentul României, dar până în acest moment nu s-a întâmplat absolut nimic.
Ciprian Demeter: După ce a fost admisă această excepție de neconstituționalitate, pe tot parcursul anului 2020 nu au mai fost organizate concursuri pentru admiterea în magistratură și în INM, o situație fără precedent de altfel, deoarece nu a existat un cadru legal. Ce ne puteți spune despre acest lucru?
Urmare a admiterii acestei excepții de către Curtea Constituțională, CSM nu mai are dreptul de a emite regulamente de concurs prin care să stabilească aspectele esențiale din cadrul concursurilor pentru admiterea în magistratură și în INM, cum ar fi etapele din cadrul concursului, probele de concurs, modalitatea de stabilire a rezultatelor și posibilitatea de contestare a notelor obținute la fiecare probă din cadrul concursului, iar Parlamentul României trebuie să voteze o lege organică prin care să se reglementeze aceste concursuri.
Un lucru foarte grav este acela că prin intermediul proiectului Legii nr. 303/2004 emis de Ministerul Justiției și care este încă supus dezbaterii publice, se încearcă reintroducerea probei interviului în cadrul acestor concursuri, în aceleași condiții de subiectivitate și lipsă totală de transparență ca și în anii trecuți, deoarece nu există criterii obiective de examinare, iar candidații respinși nu cunosc motivele respingerii. Singura diferență inclusă în noul proiect de lege este aceea că proba interviului poate fi contestată, dar contestația este doar formală deoarece comisia de soluționare a contestațiilor audiază interviul și va lua o decizie doar în temeiul acelei audieri. Cu alte cuvinte, rezolvarea problemei subiectivității și lipsei de transparență este doar pentru a salva aparențele sau în termeni populari „de ochii lumii”.
Ciprian Demeter: Care sunt criticile pe care le aduceți probei interviului?
Ionel Stan: Proba interviului, în condițiile vechii și noii reglementări, este o probă pur subiectivă și lipsită de orice fel de transparență, lăsând loc arbitrarului și aprecierilor lipsite de orice obiectivitate. Vă dau exemplu câteva criterii prin care se examinează candidații, așa cum sunt ele prevăzute în acest proiect de lege: analiza şi interpretarea unui text la prima vedere; motivația de a accede în profesia de magistrat; existența aptitudinilor de comunicare clară și logică a ideilor, capacitatea de gândire critică, capacitatea de analiză, motivare și sinteză; înțelegerea realității sociale.
Cum pot fi notate în mod obiectiv aceste criterii de examinare și cine poate să garanteze că admiterea sau respingerea candidaților se va face în mod corect.
Prin urmare, admiterea sau respingerea candidaților se va face în temeiul „ochilor frumoși” și se poate ține, astfel, cont la luarea deciziei de admitere de criterii cu totul subiective, de exemplu: aspect fizic plăcut, nepotisme, relații personale sau eventuale fapte de corupție (luare sau dare de mită, trafic de influență, etc.).
Probele juridice scrise, grile și spețe, reprezintă o modalitate obiectivă de selecție și sunt mai mult decât suficiente pentru a clasifica toți candidaţii în funcţie de performanţele lor reale şi care contează, de fapt, pentru cariera de magistrat. Pentru un magistrat judecător nu este relevant dacă acesta are capacitatea de a analiza sau interpreta bine texte literare sau filosofice, proverbe sau maxime celebre, așa cum s-a procedat la concursurile din anii trecuți și cum se va proceda și la următoarele concursuri în cadrul acestei probe a interviului.
Judecătorul trebuie să interpreteze corect și să aplice legea, deci va pronunța soluția sa în baza unui raționament juridic și în baza probelor din dosar, respectând principiile obiectivității, independenței și imparțialității. Judecătorii şi procurorii au îndatorirea să promoveze supremaţia legii. Acestea sunt cele mai mari calități pe care trebuie să le dețină un magistrat.
Dacă această situație va mai continua și în viitor, iar judecătorii și procurorii din România vor continua să fie selectați în aceleași condiții subiective și lipsite de orice fel de transparență (obscure) prin intermediul acestei probe a interviului, în opinia mea, dezastrul în justiție va fi inevitabil deoarece este posibil ca acești magistrați să ajungă să pronunțe hotărâri neconforme cu legea, iar oamenii își vor pierde încrederea în sistemul justiției, ceea ce poate conduce la colapsul ei.
Ciprian Demeter: Unde credeți că poate fi problema sistemului de justiție din România?
Ionel Stan: Cred că o problemă importantă se află în aceste atribuții acordate de legiuitor CSM-ului, prin care această autoritate publică are dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare împotriva magistraților, conform art. 134 alin. (2) din Constituție și art. 101 din Legea nr. 303/2004. În continuare voi explica de ce.
În primul rând, trebuie să cunoaștem care este procedura aplicării sancțiunilor disciplinare. Dacă un judecător sau procuror a comis o abatere disciplinară conform art. 99 din Legea nr. 304/2004, orice persoană care justifică un interes poate sesiza Inspecția Judiciară sau aceasta se poate sesiza din oficiu. În cazul în care se constată că există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, Inspecția Judiciară prin inspectorul judiciar desemnat, dispune începerea cercetării disciplinare. După efectuarea cercetării disciplinare, inspectorul judiciar poate dispune admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției pentru judecători sau secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii sau respingerea sesizării, în cazul în care constată, în urma efectuării cercetării disciplinare că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.
Secția pentru judecători sau secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii după judecarea magistratului respectiv, în cazul în care constată că sesizarea este întemeiată aplică una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite, cea mai severă sancțiune fiind aceea a excluderii din magistratură.
Având în vedere această procedură, se ajunge practic la situația ca membrii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii să nu poată fi trași la răspundere disciplinară pentru faptele săvârșite și actele administrative emise în activitatea lor.
Aceasta deoarece inspectorul judiciar ar trebui să sesizeze secția pentru judecători sau secția pentru procurori a CSM pentru a constata că sesizarea este întemeiată și pentru a judeca respectivul caz și a aplica una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de lege, dar în cazul acesta judecata ar trebui să se facă iar sancțiunile disciplinare ar trebui să fie aplicate chiar de către membrii Plenului CSM, deoarece aceștia au săvârșit faptele sau au întocmit actele administrative neconforme și au comis astfel abaterea disciplinară.
Deci, este practic imposibil ca membrii Plenului CSM să se judece și să se sancționeze pe ei înșiși. Și nicio altă autoritate publică nu are competențe în acest sens.
Singura șansă ar rămâne formularea unei plângeri penale și tragerea lor la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Dar nici acest lucru nu este realizabil deoarece în mod practic nu există posibilitatea ca împotriva membrilor Plenului CSM să se dispună începerea urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale, trimiterea în judecată iar la finalul procesului penal să se pronunțe soluția condamnării printr-o decizie definitivă, deoarece împotriva oricărui procuror sau judecător care pronunță una dintre soluțiile de mai sus se poate declanșa cercetarea disciplinară pentru o faptă imaginară și judecarea acestuia de către una dintre secțiile corespunzătoare din CSM iar la finalul acestei acțiuni se poate aplica sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură pentru respectivul magistrat.
Chiar dacă magistratul în cauză are posibilitatea să exercite recurs împotriva acestei sancțiuni la completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în realitate nu va exista vreun procuror sau judecător din România care să își riște cariera anchetând Plenul CSM sau pronunțând o soluție defavorabilă Plenului CSM.
Ciprian Demeter: Dar judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au pronunțat decizia definitivă și au anulat Hotărârea pentru aprobarea regulamentului de concurs emisă de Plenul CSM pentru concursul organizat în anul 2017.
Ionel Stan: Da, a fost anulată această Hotărâre, dar această decizie are o însemnătate zero până în acest moment. Aceasta deoarece judecătorii Înaltei Curți nu au anulat și Hotărârea de validare a rezultatelor concursului și astfel acest concurs rămâne valabil și nici eu sau vreo altă persoană nu poate beneficia de soluția favorabilă a anulării din acest litigiu doar a Hotărârii pentru aprobarea regulamentului de concurs.
Înalta Curte a considerat că nu am îndeplinit procedura prealabilă în termenul legal de 30 de zile în cazul Hotărârii de validare a rezultatelor și din acest motiv a respins cererea mea de anulare, deși plângerea prealabilă împotriva acestui act am depus-o la registratura CSM a doua zi după ce mi-a fost comunicat actul, iar comunicarea s-a făcut verbal la primul termen de judecată urmând ca eu să descarc actul de pe site-ul CSM-ului.
Oricum, chiar și dacă nu era nevoie de procedura prealabilă, Hotărârea de validare nu mai putea fi valabilă dacă se aplicau regulile de la principiile efectelor nulității actului juridic civil.
Ciprian Demeter: Care ar putea fi soluția atunci? Cine ar trebui să aibă competența de a aplica sancțiuni disciplinare împotriva magistraților?
Ionel Stan: În cazul în care competența judecării magistratului pentru abaterea disciplinară ar reveni unui complet de judecată, de exemplu un complet de 3 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție și a cărui soluție să poată fi atacată cu recurs la completul de 5 judecători, cred că lucrurile ar sta mult mai bine deoarece, în primul rând, completul de judecată este distribuit aleatoriu, ceea ce conferă o garanție în plus din punct de vedere al independenței și imparțialității actului de justiție iar, în al doilea rând, în competența completelor de judecată nu intră și emiterea de acte administrative prin care se administrează sistemul magistraturii.
A acorda competența de a emite acte administrative atât de importante unei autorități publice, prin care se administrează astfel tot sistemul magistraturii, iar aceeași autoritate publică să primească și competența de a aplica sancțiuni disciplinare împotriva magistraților, în opinia mea acest lucru echivalează cu crearea unui stat în stat. Probabil cea mai importantă dintre cele trei puteri în stat, adică puterea judecătorească, ce mai este denumită și pilonul statului de drept și în care își desfășoară activitatea în jur de 6500 de magistrați, este supusă eventualelor sancțiuni disciplinare care pot fi aplicate de o autoritate publică formată din 19 oameni. Mie nu mi se pare normal acest lucru.
Dacă CSM nu ar mai avea competența de a aplica sancțiuni disciplinare împotriva magistraților, sunt convins că membrilor Plenului CSM le-ar tremura mâinile când ar redacta actele administrative pe care le emit în activitatea lor și ar verifica atent să nu fie încălcată nicio literă din nicio lege.
În caz contrar, preocuparea lor pentru respectarea legilor este inexistentă. De exemplu, în cazul Hotărârilor prin care au organizat concursurile pentru admiterea în magistratură și în Institutul Național al Magistraturii din ultimii ani, membrii Plenului CSM au încălcat Constituția României, cinci Legi organice și două articole din Codul Penal, dacă puteți crede așa ceva. Și cred că nu le pasă absolut deloc deoarece, așa cum am arătat, membrii acestei autorități publice nu pot fi trași la răspundere în niciun mod pentru actele și faptele lor.
În faţa acestei situaţii de fapt şi după tot ceea ce ne-a relatat avocatul Ionel Stan, se naşte întrebarea legitimă: câtă încredere mai poate avea omul simplu în sistemul de justiţie din România? Decizia Curţii Constituţionale este un semnal de alarmă cu privire la faptul că interpretarea şi aplicarea legii în România se face după bunul plac al unui grup restrâns de oameni. Candidatul Ionel Stan a avut curajul şi pregătirea profesională penru a lupta cu un sistem. Cu siguranţă, o astfel de persoană este o pierdere pentru magistratura din România, magistratură care a ales să-l respingă de două ori la proba interviului la un concurs organizat cu încălcarea preverilor legale, iar pentru acest lucru încă nu avem niciun un fel de răspundere din partea vreunei persoane, căci, deşi România este un stat de drept şi este membră a UE, răspunderea magistraţilor este inexistentă şi aşa se vrea să rămână.
